Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

azele lunii.
La banchet, între timp, Dora este condusă la locul
prevăzut să fie anume al ei şi observă că nu există alături
vreun scaun liber pentru cazul în care Aurel s-ar hotărî să
revină. Se aşază ascultătoare, gata să-i mulţumească Celui
de Sus că nu i se acordă prea multă atenţie, dar tocmai
acum aude ca într-un vis urât:
– După cum aţi observat, Valentin Bârcă n-a venit
singur. Este însoţit de încântătoarea lui fiică, precum şi de
acest... Maestrul se preface că ar căuta printre meseni, pe
sub mese, ducându-şi mâna streaşină la ochi. Asta-i bună!
Ce-aţi făcut, bre, cu ginerele omului? Da-ţi-i omului ginerele
înapoi!
Mesenii râd de se prăpădesc. Iar Valentin Bârcă face
prostia de-a o lua spre uşă. Şi chiar iese pe palier, se uită pe
scări în jos, se uită în lungul coridorului, apoi revine şi o
face pe şugubăţul:
– Precis că s-a dus să-l prindă pe Chioru. Să-l vedeţi
cum apare acuşi cu un mistreţ în spinare.
– Formidabilă idee! exclamă Floresco. Capturarea
mistreţului într-o noapte cu lună! Parcă-l văd: David în
luptă cu leul... În cazul dat, ginerele în luptă cu mistreţul. Îi
sparge şi celălalt ochi şi-l biruie. O nouă secvenţă din filmul
meu! Film artistic, fraţilor, nu documentaristică siropoasă!
Cele trei ferestre ale încăperii sunt deschise, frunzişul
pădurii foşneşte la o întindere de mână, însă chiar şi aşa
pălălaia căminului din colţ încălzeşte prea mult aerul,
sufocându-i mai ales pe cei de la capătul mesei care naiba
ştie cum de stau uzi de transpiraţie şi nu acoperă gura
căminului cu gurarul. Mda, focul treʼ să pâlpâie de dragul
priveliştii.
Cam în aceeaşi direcţie Dora dă cu ochii de Octavian. Îl
surprinde aplecându-se peste umărul frumoasei sale soţii
cu gene de păpuşă proaspăt scoasă din vitrină, mereu
207