Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

totul alt sens, tatăl fiind vinovat tocmai pentru că ar ţine să
facă ceea ce o clipă în urmă îi ceruse ea să nu facă.
Intervine mama:
– Nu-l vrea tata, nu-l vrei nici tu. Şi-apoi cu ce drept
să-l mai vrem după ce-am pus ştampila, după ce-am iscălit?
– Da, mustăcioasa cu ştampila şi noi cu iscălitura!
exclamă ea aproape ţipând.
– Da nu-i aşa? Gata, s-a terminat! Ce-a fost, a fost, am
rupt-o cu dânsul!
Sora mai mare îşi leagănă un picior deasupra şoselei,
gata să coboare, şi zice:
– Bună vorbă: “am rupt-o cu dânsul!”
Cealaltă se înfurie:
– Da’ tu nu te băga! Şi n-o mai face pe deşteapta, da?
Să nu-ţi închipui că nu pricep de ce ne-am oprit acolo.
Chipurile ţi-a fost a pişa! De fapt, te-ai dat jos să bagi boldun
roată! Ia să-l văd. Ei, unde-i boldul? Îl mai ai? Cum să-l ai
dacă l-ai băgat şi s-a dezumflat.
– Hei, gâştelor! intervine stăpânul. Daţi-vă jos repejor.
Roata o schimb eu singur în deal, pe loc drept. Şi-am să văd
de-i bold, chiron, lacu-dracu...
Şi cei patru rămân pierduţi pe şosea în timp ce
stopurile sângerii urcă dealul spre orizontul spuzit de stele,
deși paloarea gălbuie ce se infiltrează de după orizont
anunţă o lună mare ce va acoperi spuza de stele.
Paraşutistul grăbește pasul, că doar era vorba să dea o
mână de ajutor. Sora mai mare se ia după el. Când i se
alătură, tuşeşte în pumn şi întreabă direct:
– Şi de ce crezi că te-a luat tata de pe drum, aşa,
asupra nopţii?
– Cine ştie! Poate credea că de faţă cu mine nu-ţi
îndrăzni să vă certaţi.
– Hai-da-de! Noi când ne certăm, uităm de toate pe
lume, râde ea, apoi îşi revine şi zice amărâtă: Părinţii vor să-
145