Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

azdă, eu ar universul!
Şi pentru că ea nu face nici un gest să-şi descheie
blugii, o răstoarnă cu faţa în jos şi începe a-i scoate blugii pe
din urmă, instalându-se deasupra ei.
– Păi, să mă refuzi tu pe mine după ce ţi-au scos cu
cleştele plodul din tine? Ia să vezi ce arătură-ţi fac eu pe-aici
pe sub brazi.
Dar intervine neprevăzutul.
Curge zăpada în cascade făinoase de pe cetina
bradului şi îşi face apariţia acelaşi băiat cu pleata pe ochi şi
cu purceluşul congelat într-o mână. Preţ de-o secundă
constată starea de fapt,
Fistican cade lin pe-o parte, iar Dora se mişcă pe coate
trăgându-şi pantalonii peste bucile goale, auzind acelaşi
refren:
– Foarte frumos, foarte plăcut!
– Scuză-mă că arăt aşa. Uite ce-a făcut din mine, linsul
dracului! A, nu cumva l-ai omorât?
– Dintr-o singură pălitură? Îmi pare rău, îmi pare că
nu. S-o ştergem cât mai repede.
– De-acord, numai că nu mă las eu batjocorită pe
gratis. Şi Dora bagă mâna în buzunarul celui ce zace cu
capul gol în miros de răşină, scoate aceleaşi bancnotele care
i-au mai foşnit între degete. Le-am meritat, să ştii! Hai, acum
s-o luăm la fugă! A, încotro?
– Pe alee la vale, pe urmă o cârnim înspre grădinile de
lângă lac. Ştiu eu acolo un loc'şor, vorbesc cu cine trebuie şi
te lasă şi pe tine să treci.
– Chiar te rog!
118