Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

ţărani şi orăşeni, pentru.... Mirosuri învechite, izuri de piele
dubită şi de aer stătut, adieri de pământ jilav şi de margini
de baltă răbufnesc dintre fălcile geamantanului.
Ghearele pisicii zgârie cu furie vopseaua uşii de la
intrare, nerăbdătoare să iasă.
Se simte şi el bântuit de aceeaşi nerăbdare. Alege o
pereche de pantofi care i se par aproape noi şi abia când
simte că îl strâng, ca tot ce e nou pesemne, reînviindu-i
rănile din dimineaţa trecută, îi aruncă şi încalţă la nimereală
o pereche de sandale ce par să fie nu că din alt secol, ci din
alt mileniu, cusute rudimentar cu doar câteva curele din
piele aspră, poate de cămilă.
Abia de reuşeşte să scoată piedica lacătului automat şi
să întredeschidă uşa că pisica se şi strecoară în coridor, el
oprindu-se puţin pentru că descoperă pe spatele uşii un
bileţel.
Un bileţel prins cu un bold. Fără nici un cuvânt, doar o
literă şi un număr: „S162919”.
Asta e. Un cifru mai simplu nici că se putea. Şi de bună
seamă, căci fusese gândit să cuprindă cele mai importante
date din biografia lui, cum ar fi 1– ziua de naştere, 62 – anul
naşterii, 9 – ziua cu trupul Dorei coborât din grindă şi altfel
nu avea cum să sfârşească decât cu 19, adică ziua de 19
octombrie, precis seara zilei din ajun care ar fi putut să-i fie
trecută pe cruce dacă săritura de la etaj nu întâlnea mai
multe obstacole până la pământ.
Iese din lift odată cu pisica. Se sprijină de perete,
îndreptându-se către lumina albăstrie din curte unde deja
se mijeşte de ziuă. Frigul dă şi el de veste că se face
dimineaţă. Foşnetul viţei de vie pe la balcoanele din jur par
să facă parte din mişcările unui vârtej abia stârnit, un vârtej
din în centrul căruia nu-i vine să iasă.
Se apropie de masa de fier cu scaune din scânduri.
Pisica e deja acolo, ghemuită sub masă. Răcoarea dimineţii
312