Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

mersul pe bicicletă. Perfect! Aşa da, aşa îţi mai vine a
pedala.
După ce mai pierde ceva timp combinând în baie apa
şi săpunul de la tălpi la creştet, îmbracă cei mai fini chiloţei
pe care îi are şi îşi fericeşte sânii cu cel mai provocator
sutien. Îşi sugrumă mijlocul sub bata blugilor cu tot cu
pânza maioului roşu pe care stă scris peste sâni Olimpiada-
80.
În duminicile de vară, când e soarele mai dogoritor,
când se dogoresc gazetele puse în ferestrele dinspre sud,
toată lumea din Bahuseni se retrage în odăile mai
răcoroase, cele cu ferestrele către nord, fiecare zicându-şi:
ia să mă duc să fac şi eu amiaza. Auzi, să facă amiaza! Să o
facă, cum ar face ceva măreţ. În realitate urmând să o
doarmă.
La fel şi astăzi. Pe la amiază nu mai vezi pe nimeni pe
drumurile satului. Toţi fac amiaza. Şi n-are cine se uita lung
în urma Dorei, să o vadă cum pedalează cu genunchii în
soare, cu pulpele bătute de vânt. N-o vede nimeni cum se
leagănă în şa, de-ai zice că e dusă pe palmă, n-o petrece
nimeni cu privirea, ceea ce înseamnă o scăpare regretabilă
pentru babele satului. Aşa le trebuie, dacă stau răsturnate
prin umbrare în cea mai frumoasă Duminică a anului! Or
vedea ele cum s-or simţi când s-or trezi şi n-or avea despre
ce bârfi!
Tot pedalând, pedalând, umbra ei scurtată-n amiază
lunecă peste marginea satului, se contopeşte cu umbra
pădurii ce-i vine în întâmpinare în valuri răcoroase şi
ajunge cu bine de cealaltă parte, ieşind de sub poalele
pădurii pregătită întru totul să treacă pragul casei cu două
nivele, acoperită cu olane roşii, se vrea izolată de ferma de
porci, căreia chipurile nu i-ar aparţine.
Îşi sprijină bicicleta de unul din cei patru piloni care
susţin frontonul, tuşeşte în pumn să-şi dreagă vocea,
77