Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

mai târziu, când bezna nopţii se face una cu jilăveala
pământului, bătrânul este scuturat de puterile unui coşmar
care îl saltă de pe căpătâi şi îl dă jos din pat.
Ceva, sau cineva, îl îndeamnă să-şi încalţe bocancii şi
să iasă pe zăpada apoasă din spatele casei. Se sprijină de
tulpina unui vişin şi rămâne să aştepte nici el nu ştie ce.
După vreun ceas de vreme sare şi mătuşa din aşternutul ei,
şi nu pentru că ar fi propulsat-o un vis urât, dânsa e scutită
de coşmaruri fiindcă nu visează deloc când doarme, ci doar
când trage cu urechea prin târg umblând cu presupusul. O
trezeşte vuietul venit parcă de peste tot, dar mai mult de
după casă. Iese în grădină, aude scârţâit metalic, trosnituri,
pârâit de lemn rupt, zgomot de sticlă sfărâmată, grohotişuri.
Se repede să-şi trezească bărbatul, dar nu-l găseşte în odaia
lui. Revine în grădină, înaintează mult mai mult spre zidul
gardului din deal şi îl găseşte zgribulit de frig, bombănind
cuvinte ciudate la rădăcina unui vişin şi arătând cu degetul
spre forfota ce se aude dincolo de zid, unde siluetele
copacilor se frământă fără să le bată vântul şi chiar se
înclină şi se prăbuşesc. E mare larmă şi în faţa casei lui
Zorilă: ţipete, lătrat şi schelălăit de câini, pocnete de
scânduri rupte. Puradeii sar dincoace de zid ca în timpul
verii la furat vişine, numai că de data asta vin cu perne şi
boarfe amestecate în braţe. Li se agaţă de haine, rugându-i
să-i păzească de cine ştie ce năpastă.
E de reţinut şi faptul că, după cele auzite de la ei, ar
reieşi că Zorilă s-a ţăcănit rău la cap, că se duce şi aruncă
coarnele căzute de pe pereţi în prăpădul de dincolo de
drum.
– Dar ce se petrece acolo? Eu de ce n-am fost
înştiinţată? se supără mătuşa şi îl înşfacă pe Pan-ul ei de
piept desprinzându-l de tulpina vişinului. Nu cumva tu ştii
ceva ce nu ştiu eu? Mă supăr până la moarte dacă ascunzi
de mine vreun secret bun de transmis unde trebuie.
49