Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

să nimerească, îl priveşte scurt şi-i face semn că n-are timp
de vorbă, însă Paraşutistul a şi trecut pragul şi face ochii
roată cercetând scaunele înşiruite pe lângă pereţi, toate
încărcate cu mape şi hârţoage contabiliceşti, iar Veterinarul
la rândul lui caută încruntat spre legătura de chei ce atârnă
sub mânerul uşii, vizibil enervat că nu s-a priceput să
încuie.
Paraşutistul zice:
– Cred că ar trebui să eliberezi două-trei scaune. Nu
de alta, dar cei de la miliţie au să intre şi pe la tine şi-au să
dorească să discute mai pe aşezate.
– Ieşi afară! răbufneşte Veterinarul şi foile din mâini îi
zboară până-n tavan, apoi îi cad împrejurul lui. De fapt,
rămâi! De ce s-o iei la fugă prin pădure ca aseară. Îmi pare
că ai să ai de dat lămuriri. Pe unde, cum, de ce ai dispărut?
– N-am dispărut! Am mers normal pe drum, cu moş
Chiruţă până aproape de canton!
– Aşa să le spui şi lor. Şi nu uita că orice vorbă
nechibzuită s-ar putea întoarce împotriva ta.
– Serios? Atunci şi cuvântul „iarmaroc” poate să
însemne ani grei de puşcărie pentru un şarlatan ca tine.
Miroase a pârlit pe la Pârliţi, nu?
– Nu-ţi bate tu capul a ce miroase! Îmi fac oleacă de
ordine prin hârtii, aflu câţi porci au luat-o pe dealuri astă
noapte şi câţi au fost înţepaţi cu furca sau împuşcaţi prin
livadă, pe şes, sau câţi au dispărut prin pădure sau pe la
casele oamenilor. Pricepi? În rest, să-şi bată alţii capul să
afle cine a deschis ţarcurile în puterea nopţii de-au fugit
porcii care şi încotro şi nu-i mai putem număra şi aduna...
Să-i tremure altcuiva mâinile, nu mie.
– Haida-de! Nu mă faci tu pe mine să tremur! Să vină
anchetatorii şi le spun eu cum a fost pe-adevăratele, fără
poveşti din filme indiene... Hai, pa! Mă duc să văd dacă au s-
o fotografieze cu blitz sau fără blitz... Că acuma asta-i
232