Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

Moldovei”; a doua, în limba rusă – „Enciclopedia spaţiului
cosmic”.
- Mda, cam mult de studiat pentru o zi de vară!
constată el. Pesemne că soră-ta şi-a pus în gând să ne facă
oameni deştepţi. Nu cred să-i meargă. Bine, cară tu
biblioteca asta la vale că eu am să duc undiţele.
Şi încep să coboare prin ponor când deodată Sava
zice:
– Vezi colo, jos un punct alb? Fuge prin tufari peste-un
val de pământ, poate scapă. Un iepure fugărit de câini!
– Ai dreptate, un iepure, numai că uite-te mai atent şiai
să vezi ce-i cu el!
Şi băiatul descoperă uluit că mogâldeaţa albă, fiind
într-adevăr un iepure, un iepure de muscă, nu aleargă pe
picioarele lui, ci se bălăbăneşte în colţii unui dulău
întunecat, fugărit la rândul lui de alţi dulăi, dornici şi ei să
sfâşie blăniţa albă.
– Încă unul mâncat de câini! se scarpină Aurel la ceafă.
Eh, frate iepure!
16.
Şi Aurel o dă în filozofie, derutându-l complet pe Sava
cu o concluzie greu de rumegat de mintea lui. Cică tot ce e
tăiat, secerat, strivit, găurit, atins de foc sau de ger, sfârtecat
sau pur şi simplu strâns între dinţi, totul simte durere. Şi
lemnul, şi trifoiul, şi pietrele, şi râma, şi broasca, şi bucata
de pâine sau de mămăligă, fiinţe şi nefiinţe de-a valma, toate
ştiu ce înseamnă durerea, le pătrunde pe toate durerea.
Dincolo de pielea noastră durerea nu dispare. Ba chiar se
multiplică. Doar că suntem destul de nesimţiţi de felul
nostru ca să o simţim peste tot, să simţim, de-o pildă,
chinurile unui copac ce se usucă potricălit de carii, cum am
179