Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

De fapt, Sava mai are o variantă. Îşi zice să aştepte
până va ieşi soră-sa Dora din casă şi să-i transmită ei
rugămintea mamei. Dora însă nu se arătă nici în verandă,
nici pe la ferestre, deşi rămăsese acasă să deretice, să
schimbe perdelele, să perieze lăicerele, că doar vine şi la
casa lor Duminica Mare. Numai de-ar zări-o odată pe
undeva!
Din fericire, îşi zdreleşte un deget între butuci şi e cât
se poate de motivat să se îndrepte spre uşa din dos, că doar
trebuie să-şi pună iod pe julitură, nu? Ustură, dar ce-ai să-i
faci! Când ajunge însă să tragă acolo de uşă, aude cum vine
cineva gâfâind în urma lui. Se răsuceşte şi se pomeneşte faţă
în faţă cu tovarăşul Antigaz, care se apropie atât de mult de
el încât chiar ar avea nevoie de-o masca antigaz pentru a
supravieţui damfului.
Acum acela arată şi mai nebun decât atunci când îi
scoate de la lecţii şi-i mână buluc în beciul şcolii strigând că
gata, cine nu dispare sub pământ în secunda următoare,
rămâne scrum afară. Îl apucă de cot spunându-i că îl
cheamă tată-său şi îl trage ca un smintit după el.
– Hai, Ciupitule, că de nu, vezi să nu-ţi cadă atomica-n
cap aici, după casă!
Şi Sava revene printre retezături cu dureri la mână.
Tatăl arată răvăşit de-o furie oarbă. Îşi smulge cu o mână
cămaşa din pantaloni, ştergându-şi sudoarea pe faţă, fără să
oprească motorul şi chiar fără a scoate fierăstrăul din inima
unui trunchi. Îi strigă să se ducă până la Nicanor Ursu şi să-i
spună că l-a trimis el să-i toarne nişte benzină. Damigeana-i
sub gard! Hai, şterge-o!
Şi în clipa asta lanţul fierăstrăului, vibrând la turaţii
maxime, anină o scurtătură de lemn care zboară ca din
puşcă spulberând petalele tufelor de trandafir din faţa casei
şi izbindu-se de crucea unei ferestre.
Din cauza duduitului asurzitor, Sava nu aude
57