Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

poftă mare.
Sava se interesează unde-i căţelul.
– Nu-i căţel, da-i căţeluşă, precizează mătuşa. O
cheamă Ialta, în amintirea planului de împărţire a Europei.
Că fără planul acela secret nu mai biruia socialismul într-un
timp aşa de scurt chiar şi în Polonia cu tot neamul ei de
catolici.
– Da, şi unde-i căţeluşa?
– Îşi aşteaptă rândul. O, Ialta noastră-i tare
răbdătoare, zău. Ne lasă să mâncăm în linişte şi abia după,
începe să dea din codiţă. Uite-o cum stă şi ne priveşte, fetiţa
mamei fetiţă!
Şi de bună seamă, Sava descoperă în lumina gălbuie a
bucătăriei căţeluşa stând neclintită în două labe, cu urechile
clăpăuge căzute peste lăbuţele din faţă ridicate în aer.
Moşul mestecă des, cu furie, apoi soarbe ceaiul fără
aburi cu o viteză specifică datului peste cap a unui pahar cu
vodcă.
– Scuză-mă, băiete! Ia să mai bag în stomac şi leaca
asta de cartofi şi numaidecât am să-mi amintesc unde am
pus bileţelul cu numărul de telefon. Că eu când mestec şi
înghit îmi împrospătez memoria.
Şi, drept dovadă, îşi duce brusc degetul la tâmplă:
– Mda... L-am rupt! L-am rupt şi i-am dat foc. Chiar
aşa. Nu puteam suferi să ţin în casă hârtia aceea scoasă de
prin buzunarele lui Lazăr. Că doar ştii ce fel de om îi el! Dar
nu te mai bunghi nici tu aşa la mine cu ochi de pe icoană. I-
am dat foc bileţelului, dar m-am priceput să scriu numărul
colo, pe colţul scăunelului meu.
– He, ţi l-ai pus la fund şi-ai uitat, îl mustră mătuşa. Hu,
dar bine că ţi-ai adus aminte. Amu ia şi mănâncă liniştit,
mănâncă tot-tot, în afară de oase, şi pe urmă telefonăm. Mai
avem timp, ehe!
După ce se scobeşte o vreme între dinţi, moşul îl
275