Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

singură-singurică, după ce a fost şi ea mireasă la viaţa ei şi a
trăit măritată doi ani şi-o vară cu pădurarul din pădurea
care-i în faţa satului. (Dumnezeule! observă abia acum
Paraşutistul, ce pădure! Parcă ar coborî direct din cer!)
Numai că s-a ales praful din măritatul ei. A venit, nechemată
de nimeni, ziua divorţului. Motivul? A tras cu puşca în calul
pădurarului şi chiar l-a nimerit. N-a înţeles nici ea cum de-a
prins atâta ură pe bietul dobitoc încât a ochit într-o bună zi
dintr-un tufiş, ca partizanii, şi l-a doborât.
– Motivul! insistă Aurel.
– Păi, urca pe cal la crăpat de ziuă şi nu-l mai vedeam
până seara, când venea obosit de tot sau beat de tot.
Rămâneam să mă uit în urma lui dimineaţa numai cu
cămăşuica pe mine, vara pe răcoare, rămâneam numai cu
privighetorile. Nu râde! De-ai şti ce nenorocire-i asta! Aşa că
mi-am zis: gata, îl împuşc! La început aveam în vedere că-l
împuşc pe el, da pe urmă am prins ciudă pe cal. Sărmanul
dobitoc, l-am doborât dintr-un foc. Mare prostie! Vorba
cântecului: „Pe mine m-ai omorât/Daʼ cu calul ce-ai avut?!”
162