Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

pe-un acoperiş?! – da’ tu, şefule, pune scara, urcă fuscel
după fuscel, că eşti mai tânăr, şi adă-i pălăria omului pe
pământ. O, dar nu scapi doar cu asta, căci bătrânul mai zice:
– Şi dacă tot urci pe scară, să-ţi dau şi coşul ista cu
ciuperci, că tot trebuie să le pun și pe ele să se usuce la
soare.
A-ha! Asta e! Nu fi tâmpit şi apreciază şiretlicul! Că
vine din popor!
Curând acoperişul începe a se clătina sub greutatea
specialistului principal. Apucă uşurel, cu două degete,
pălăria. Aceasta are doi solzi mărunţi, strălucitori ca doi
sori, pe borurile largi şi aruncând-o spre căruţă pălăria se
învârte prin aer ca o farfurie zburătoare. Simte sub el
dogoarea acoperişului, dar şi adieri răcoroase venite din
adâncul pădurii şi-i ca şi cum ar săvârşi un ritual.
Ia în mână prima ciupercă albă şi rotundă ca o minge.
E răcoroasă, plăcută la pipăit. Calvadia alba i-au spus latinii,
codrenii însă iau dat un nume tare puturos.
Între timp moşul a urcat şi el câţiva fuscei, simţind
nevoia de a supraveghea mersul operaţiunii, iar când vede
că Veterinarul îşi răcoreşte fruntea apăsându-şi o ciupercă
între sprâncene îl sfătuieşte să o rupă în două şi să-şi pună
o jumătate pe ceafă:
– Juma pe frunte, juma pe ceafă şi-ai să-ţi vii în fire.
Şi el îi dă ascultare. Stă minute în şir pe acoperişul
bucătăriei de vară ţinând cu o mână o bucată de Calvadia
alba (cum i se spune pe la Bahuseni, ei?) pe frunte şi
cealaltă altă bucată pe ceafă.
Şi aflându-se la o asemenea înălţime deasupra văii, în
cele din urmă îşi concentrează privirea spre celălalt mal al
iazului. Vede acolo doi inşi întinşi în iarbă. Observă că nici
nu se bronzează, fiind îmbrăcaţi, dar nici nu cată spre
undiţele culcate pe apă. Ca să vezi, dumnealor s-au
înconjurat acolo cu o mulţime de cărţi şi, mare comedie, par
184