Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

apoi îi prinde căpşorul între degetul cel mare şi arătător.
– Ce vrei să faci? întreabă Preşedintele fără să
întoarcă capul.
– Uite asta! scrâşneşte celălalt şi răsuceşte ceva moale
între pumni.
– Eşti nemilos, măi nene! Nemilos ca o javră. Să nu
mai faci niciodată chestia asta de faţă cu mine.
Din când în când cade câte-un măr văratic de-o parte
sau de alta a şanţului. Câte unul se întâmplă să se
rostogolească în şanţ, între copitele mistreţului. După
câteva zile de moţăială în nămol, strâns între malurile reci,
el se pricepe să muşte mere în nămol şi să le strivească
între colţi. Şi pentru că merele sunt uneori calde, alteori
răcoroase sau chiar reci de-a binelea, poate că îşi dă seama,
după diferenţa de temperatură, care măr a căzut din copac
pe timp de arşiţă, care în răcoarea nopţii şi care stă de mai
multe zile în glod mângâiat de râme. De voie, de nevoie,
mistreţul se obişnuieşte şi cu glasurile oamenilor care trec,
destul de rar ce-i drept, pe undeva pe-aproape fără să-l
vadă. Se obişnuieşte şi cu mirosul puternic de porc
domestic precum cu guiţatul ascuţit de la sute de râturi.
Iar când pe malul de deasupra burlanului trece o
femeie cu mai puţine griji pe cap, având timp să privească şi
în părţi, adică şi în şanţ, vede animalul strâns între maluri şi
crede că e un vier fugit de la fermă.
Vin apoi la faţa locului porcari cu experienţă, apare şi
specialistul principal, Octavian, toţi fiind de-acord că porcul
nu poa’ să fie o corcitură fugită de la fermă, pentru că, uite,
are colţii mari, pe când colţii corciturilor de la ferma lor
sunt tăiaţi în fiecare primăvară. Şi-apoi e prea zburlit şi prea
fioros.
– Nici vorbă, constată specialistul, e porc-mistreţ pur
sânge. Numai că ce să caute mistreţul în coastele fermei
noastre?
72