Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

fie când om, când animal.
– Da, dar vă atrag atenţia că el e purtătorul Cubului
de Zahăr, altfel nu-l mai lăsam să se-nvârtă printre noi…
– De fapt, se ţine Cubul de el, nu el de Cub. Să-l mai
poarte o vreme, până creşte ăla micu, până trece prin câte
îi este dat să treacă. Iar viaţa istuia aşa să curgă de-acum
încolo: când va pune piciorul sub poala pădurii, să-şi
simtă copitele. Să fie ba om, ba cerb, ba om, ba cerb.
Şi cei trei se ridică de la masă. Vin lângă ei şi ceilalţi
de prin clasă şi este clar că au de gând să plece. Numai că
se îndreaptă către peretele cu Harta Lumii, nu spre uşă.
Paznicul ţine să le arate uşa, aceasta fiind în cu totul altă
parte, însă în clipa asta Harta Lumii îşi pierde suprafaţa
de hârtie devenind un spaţiu deschis. Continentele, mările
şi oceanele, munţii şi pustiurile încep să arate ca văzute
din cosmos, în timp ce dânşii, pletoşii şi bărboşii, trec fără
nici o problemă prin spaţiul unde era peretele şi harta de
hârtie, făcându-se tot mai mici şi mai mici în spaţiul
deschis, risipindu-se în străveziul depărtărilor, unii înspre
un continent, alţii spre alte continente.
Paznicul se repede să-i ajungă din urmă, dându-şi
deodată seama că trebuie să-i întrebe ceva în legătură cu
Cubul de Zahăr, pe care dacă i l-ar fi luat, văduva l-ar
alunga de la casă... Face o săritură disperată, arcuindu-se
într-un salt lung, nefiresc, care sfârşeşte cu o izbitură
cruntă de peretele cu Harta Lumii, prăbuşindu-se pe
podele în neştire.
Iar dimineaţa îl găseşte acolo Directorul. Îl găseşte
ghemuit pe podele şi învelit în Harta Lumii, care nici nu
putea să nu cadă de pe perete din cauza izbiturii.
– Ei, n-am zis eu? jubilează Directorul adunând
întregul colectiv pedagogic. Priviţi-l! Exact ceea ce trebuia
demonstrat. Poftim, uitaţi-vă cine-mi lasă mie firimituri
pe masă. Şi să nu vă mai aud că-mi umblaţi cu tot felul de
128