Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

piept ca şi cum ar strânge doi bebeluşi. Şi chiar îngână un
cântec de leagăn legănându-i peste iarba poienii. Se înclină
pe-o parte pe-o parte ca să vadă dacă se înclină şi copacul.
Nu, acesta nu-i un copac mlădios. Râde cu amărăciune în
sinea lui zicându-şi: hai nu bate capul! Ai zburat tu pe
deasupra pădurii? Tu, chiar tu, Ciupitule, ai putut să faci una
ca asta? Pe cuvânt că am zburat. Şi am văzut satul aşa cum
arată văzut pe deasupra pădurii.
Dar mai întâi au fost fetiţele, colegele lui de clasă care
se purtau urât cu el. Adevărate obrăznicături. Îl ciupeau de
obraji, poreclindu-l Ciupitul, Ciupitul, Ciupitul...
A fugit de ciupiturile lor băgându-se printre băieţii din
clasele mari care se jucau de-a paraşuta într-un crâng de
frasini. Jocul era aşa: se căţărau într-un frasin înalt şi
mlădios şi îndoindu-l cu greutatea lor îşi dădeau drumul la
pământ aplecându-l până aterizau jos. Numai că trebuia să
urce fiecare ţinându-se bine pe verticală, copacul
clătinându-se ca bătut de vânt pe măsură ce urcau tot mai
sus şi doar când vârful devenea foarte subţire aplecându-se
în toate părţile, cel ajuns sus de tot se înclina într-o anumită
direcţie şi frasinul se apleca lin aducându-l la pământ.
Numai că nu fiecare avea greutatea necesară pentru a
apleca un frasin foarte înalt, fie el şi mlădios. Şi Sava s-a
bucurat când s-a găsit unul, al lui Bărboi, care i-a zis să urce
împreună cu el în frasin, chipurile, mă rog, să-l ajute cu
greutatea lui şi să simtă şi el cum e să cobori din cer pe
pământ.
Însă de cum a ajuns în vârf, deasupra lui Bărboi, pe
Sava l-a cuprins frica şi s-a încleştat cu şi mai mare
străşnicie de vârful foarte subţire... Şi-a pierdut şi
orientarea din cauza clătinatului, aşa că Bărboi a hotărât de
unul singur când să se încline copacul pe-o parte, şi în care
direcţie să-l încline, Sava închizând ochii pe toată durata
coborârii.
218