Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

– Gata, s-a pornit! bâiguie Mysliwski. S-a urnit
pământul, se duce la vale! Ajută-mă, te rog. Trebuie să fiu de
faţă.
Şi ea îl cară până la zidul de piatră de unde se văd în
noapte siluete alergând şi pot desluşi cum ogrăzile se desfac
în hălci monstruoase cu pereţi, cu acareturi cu tot, lunecând
de partea cealaltă a dealului.
Bărbaţii încearcă să smulgă ce mai pot smulge din
averea pornită la vale prin ponoare. Se aud bufnituri de
lespezi grele dinspre cimitirul evreiesc. Undeva departe
urlă sirena de la Apărarea Civilă. Şi doar bătrânul Pan
Mysliwski schimbă câteva cuvinte cu un moşneag în alb,
mic de stat, care păşeşte liniştit pe trotuar, pe lângă zid, deai
zice că a ieşit la o plimbare de seară. Se opreşte în dreptul
polonezului şi-i zice să nu-i fie teamă.
– Dar se duce pământul... bâiguie Mysliwski. .
Iar cel în straie albe îi dă de înţeles că pământul se
aşează şi el cum îi vine mai bine şi schimbă vorba arătând
cu degetul spre casa din cărămidă roşie zicând apăsat:
– Rămâne locului casa! Aveţi mare noroc. La casa asta
trebuie să vină lumea după pâine. Faceţi din ea băcănie, să
cumpere toată lumea pâine ieftină şi să mănânce pe
săturate.
– Da’ coarnele? Da’ cerbii din pereţi?
– Uită de coarne. Le-a înghiţit pământul. Coarnele şi
cerbii şi-au făcut datoria. Ce-i drept Zorilă arunca coarnele
pe unde se crăpa pământul mai în adânc şi a văzut ce nu
trebuia să vadă, aşa că... a fost înghiţit. Asta-i regula şi n-ai
ce-i face!
Mătuşa îl scutură pe Myslivski de-i clănţănesc dinţii în
gură, de aur şi de argint, nemulţumită că el, se pare, nu
vorbeşte singur, ci cu cineva de pe trotuar pe care ea nu-l
poate vedea. Supărată, îl desprinde de zid şi îl cară în casă
să-l descoase. O ajută şi puradeii, el nefiind în stare să
50