Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

Dar ce-i cu pământul cela nivelat acolo? Te-ai apucat de peacuma
să-ţi faci o vatră de ceapă?
- Cam aşa ceva, o vatră! dă din cap Chiruţă şi schimbă
vorba: Cât despre groapa de la ţintirim, să n-ai nicio grijă.
Până-n seară o dau gata şi pe-aceea.
33.
Neauzitul:
„Lumina zilei prinde luna pe cer, o ajunge din urmă
undeva foarte departe de zarea pădurii. Urmărim faza de
pe buza ponorului şi ne înveseleşte faptul că luna nu se
lasă dusă, în timp ce suflul dimineţii o mână înainte ca pe
un puf. În ce ne priveşte, suntem bine primiţi aici. În
sensul că nu ne deranjează nimeni, nimeni nu ne vede,
nimeni nu ne ştie. Sperăm să asistăm în linişte la
petrecerea de pe această suprafaţă de pământ a
neîntinatului Lazăr, cum i se zice pe la noi. Vom intra şi în
casă, îl vom vedea şi de-aproape după ce l-am tot urmărit
de la mari depărtări. Deocamdată stăm şi admirăm
zăpada. E surprinzător de albă şi curată. Ne aşteptam să o
găsim ceva mai roşcată, ruginie chiar, după toate câte s-au
întâmplat pe planeta vecină. Totodată ni se umple inima
de bucurie când vedem urme pe zăpadă, şiruri de urme
venite la canton din toate direcţiile. Vedem linii punctate
coborâte printre tulpinile întroienite ale pomilor de pe
panta de dincolo de iaz. Urmele acelea nu vin din pădure,
vin de peste culmea dealului înţesat cu stâlpi de înaltă
tensiune pe unde nici păsările nu cântă, nici şoarecii nu se
înmulţesc. Nu ne putem preface că nu am observa şi
vânzoleala din stuful de la coada iazului. Apreciem
hărnicia omuleţilor care taie acolo stuf şi îl cară în spate
pe gheaţa ninsă până la picioarele celor doi oameni înalţi
335