Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

duse. şi dacă privirea ei ar reacţiona cu întârziere la zborul unei
păsări în lungul drumului, se concentrează înainte abia după ce
pasărea îşi desface larg aripile şi planează în zare; descoperă cu
întârziere că cerul de deasupra pajiştii e dominat de o Planetă
uriaşă, alb-alburie ca un imens bulgăr de zăpadă, mai mare decât
orice lună plină”.
Acestea nu sunt simple inserturi realist-magice într-un
roman care mimează „realismul”, ci identifică însăşi regula
romanului lui Nicolae Popa: lumea din „Cubul de zahăr” este a
purtătorului de „mană cerească” - cubul de zahăr din buzunarul lui
Sava şi de pe masa prozatorului -, a bătrânilor, simboluri foarte
puternice ale strămoşilor mitici, coborând în Bahuseni şi Călăraşi, în
Basarabia „profundă” pentru a ridica ziduri de pace: iată, astfel, întro
seară magică, cu viscol: „- S-a tulburat lumea, fraţilor! spune cu
voce destul de răsunătoare unul din cei ce stau la masă. Răul s-a
amestecat cu binele, urâtul cu frumosul, lumina cu întunericul, viii cu
morţii. Cum să limpezim noi lumea asta, fraţii mei? Cum s-o
readucem pe calea armoniei şi a bunei înţelegeri? Şi viforniţa se
repede în geamuri cu şi mai multă putere. Un alt moşneag continuă
aşa: - Copiii îşi ceartă părinţii, iar părinţii pe mult mai bătrânii lor
părinţi îi ceartă. Se mai ceartă pământul cu apa, se ceartă apa cu
cerul din oglinzile apei, iar de cearta lor se bucură focul. Cum să
facem să se aştearnă toate într-o curgere lină? Grăieşte şi al treilea:
- Se fură mână pe mână. Ureche pe ureche se ascultă. Ochi pe ochi
se duşmăneşte. Iar gura umblă cu pâra împotriva inimii. S-ar cuveni
să ridicăm ziduri de pace, fraţilor, să grăbim împăcarea. Dar cum să
punem noi temeliile acestor ziduri, cum?”. Bătrînii care vin pe
pământ, intră într-o casă, mănâncă o pâine şi vorbesc despre
îndreptarea lumii reprezintă planul simbolic al romanului lui Nicolae
Popa, calea de acces spre realismul magic; prozatorul adaugă, fără
a face exces, pe bătrânul Lazăr „din vremuri demult apuse, ca
strămoşii din manualul de istorie”, pe Aurel Drăgan, Paraşutistul,
uriaşul piscurilor, pe tânărul Sava, purtătorul Cubului de zahăr şi
prietenul său Orest, de la Odesa, dar, mai ales, pădurea din
Bahuseni, o poartă spre lumea de dincolo, a bătrânilor, cerbilor
9