Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

– He, nu cumva îţi închipui că pe păpuşa de nevastă-ta
o doare într-un loc pe unde-ţi pierzi tu minţile cu beţivii
satului? Dacă o ţii tot aşa, se bagă sub altul, n-ai grijă!
– Nu-mi pasă, o face el pe indiferentul şi fluierând cu
şi mai mult curaj, iese din clădirea Cârmuirii, virează pe un
drum întortocheat spre casa unui fost coleg de clasă căruia
i-a făcut în ultima vreme mai multe servicii, acesta scoate şi
el o mie fără să se mai scarpine la ceafă. Şi după nici
jumătate de oră, Veterinarul revene în ograda lui Valentin
Bârcă, păşind de data asta cu şi mai multă sprinteneală
printre retezături, sigur de valoarea buzunarelor sale.
Dora încă mai stă închisă în odaia ei şi n-are de gând
să deschidă. Zice că deschide numai dacă vine mamă-sa.
Totodată îi strigă prin geam lui Sava să se ducă să-i spună
să vină îndată acasă, ceea ce băiatul nu poate face dacă nu-i
permite tatăl. Iar tata fireşte că nu-i dă voie. El înşfacă cu
ambele mâini mânerul uşii şi întrebă tremurând de furie:
– De ce scânceşti, fă? Te-a atins vreo aşchie de sticlă
ceva?
– Lasă-mă-n pace, tată. Totuna nu-ţi spun!
– Ba ai să-mi spui, grijania şi răs-pomana cui te are!
– Chiar dacă rupi uşa, tot nu-ţi spun!
– Cum să nu-mi spui? Ce, nu ţi-s eu tată?
– Dacă-mi eşti tată şi ţii la mine, mai bine fă să nu mai
umble mutrele astea beţivite pe la ferestre! Spune-le să se
care!
– He, tu-ţi! Să-mi alungi tu musafirii din ogradă! Te
sugrum! Norocul tău că am ştiut să pun uşi trainice la casă,
altfel intram demult şi-ţi zvântam bucile cu vărguţa!
Cei doi în cămăşi căcănii cu mâneci scurte nu aşteaptă
să audă şi din gura stăpânului rugămintea Dorei. Se
îndreptă spre poartă, în vreme ce Veterinarul intră în
verandă. Aici ochii lui jucăuşi, atât de jucăuşi încât e cu
neputinţă să ţi-i imaginezi îngânduraţi, caută ce caută prin
60