Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

– Tsss! Nu cumva să apari în stradă.
Vocea tipului îi este cunoscută, nu însă şi înfăţişarea,
abia ghicită în întuneric. E un tânăr cu frizură scurtă, în
trenci încins strâns la mijloc şi cu gulerul ridicat. Dar iată că
îl dă de gol licărul unui dinte de aur.
– Foarte frumos, foarte plăcut! îl imită Sava în loc de
salut.
–Taci, băi! se scandalizează celălalt şi îl şi prinde de
mânecă trăgându-l după el pe furiş prin spatele gardului ce
face o curbă largă odată cu strada.
O singură dată se iţesc să vadă care e situaţia dincolo.
Nimic vesel. În faţa Casei se învârt două siluete în civil. Două
siluete chipurile nepăsătoare, care vor să dea de înţeles că
s-ar afla cu totul întâmplător unde se află şi că tot
întâmplător se uită agitate în toate părţile.
Orest şi Sava înaintează tupilaţi pe după gard, iar când
trec de curbură, îşi fac semn să sară în stradă. Primul sare
Orest. Şi sare cu o sprinteneală de mare circar, sprijininduse
doar cu o mână de zid, apoi se răsuceşte cerându-i lui
Sava să-i dea mâna şi îl şi smulge din grădină cu o putere
incredibilă.
– Ascultă care-i treaba, norocosule! zice Orest. Baba a
fost şi a raportat că te-a găsit şi că acum stai la masă! Bine
că te-a luminat cine te-a luminat şi le-ai spus că ieşi până la
toaletă. Aşa-mi placi! Intuiţie brici! Doar că acuma moşnegii
îşi fac griji ca nu cumva că le cheltuieşti toată hârtia. Şi-apoi
ard de nerăbdare să-şi ia rămas bun de la tine ştiind că
după câţiva paşi pe trotuar ai să fii înhăţat. Numai oameni
de-ai lor pe la toate colţurile. Ce-i drept, sunt şi unii care,
sufleteşte, sunt de-ai noştri. Buuun! Uite cum facem: eu
îmbrac sacoul tău, tu îmbraci trenciul meu.
– Ştii, eu mă pot prezenta la miliţie şi de bună voie…
– Ba ai să faci exact ce-ţi spun. Altfel se duce de râpă
Planul pe care-l avem cu tine.
284