Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

– Ia zi, nu-i aşa că nu eşti deprins să ţi-o simţi aşa,
băţ?
– !...
– Lasă, nu te ruşina. Tu cu problemele tale, eu cu
problemele mele. Facem baie şi fuguţa la culcare! N-ai
grijă, am să-ţi aştern în salon pe canapea, daʼ eu m-oi duce
în dormitor. Şi să nu-ţi dea-n gând să dai buzna, că tot n-ai
să obţii nimic.
– Să dau buzna? Euuu?
– Daaa, tuuu! Şi n-o mai fă pe îngeraşul. Voi, aiştia cu
caş la gură, vă pierdeţi îndată minţile: cum daţi de ceva
moale, închide-ţi ochii şi-i daţi înainte. Chiar dacă într-o
secundă cădeţi în bot. Vă repeziţi ca la laptele mamei, daʼ
aici îi altceva, băieţică! şi ea îi ia între palme un picior şi i-l
aduce cu mângâieri lunecoase până i-l aşază cu talpa sub
abdomenul ei, într-un loc mătăsos. Dar să nu crezi că n-ai
merita să mă port cu tine cum se poartă o femeie cu un
bărbat. Numai că nouă nu ni se permite, dragă băieţică.
Prea aduce de la tine a îngeraş.
Tăcerea care se lasă durează la nesfârşit. Acum şi
apa devine mai răcoroasă. El îşi retrage talpa din
strânsoarea coapselor ei.
– Ştii, Daşa...
– Aşa, Ciupitule, aşa! „Ştii, Daşa...” ce frumos sună!
– Ştii, eu te-am mai văzut undeva. Te-am văzut mai
întâi astă vară, într-o noapte cu lună la noi în pădure,
unde m-ai descălţat într-un copac… Numai că erai fetiţă şi
te chema Anuţa! Pe urmă te-am văzut la Odesa. Acolo m-
am luat după tine, te-am urmărit pas cu pas până ai
dispărut de parcă intrasei în pământ.
– Ştiu, şchiopătai ca vai de tine din cauza pantofilor
tăi neumblaţi, nou-nouţi. Mi s-a făcut milă te tine şi te-am
lăsat în pace. De fapt, nu se ştie cine pe cine urmărea. De
unde ştii că nu am pus noi totul la cale?
302