Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

se de ocazia că celălalt se duce după grămada de fân să se
îmbrace, şi îi zice:
– Te porţi prea deocheat. Vezi, să nu-i miroase
maestrului a fustă!
– N-are de unde. Nu vezi, sunt în blugi!
Pe măsuţa joasă din faţa fotoliilor e o sticlă de coniac
şi două păhăruţe deja umplute. Urmează prezentările,
necunoscutul prezentându-se ca cineva care e gata să ţină
o prelegere în faţa cine ştie cărui public select. Însuşi
numele îi sună ca un început de prelegere: Iulius Floresco.
– Anume cu „o” la urmă, nu cu „u”, precizează el,
deoarece am pe linia mamei o străbunică ce se trage de pe
străvechiul pământ al Marmaţiei şi acest “o” stă drept
mărturie a legăturii de sânge, la fel cum „o”-ul lui Ionesco e
semnul legăturii de sânge cu franţuzoaica de mamă-sa. Ca
să nu mai spun că la noi, ca şi în Franţa, n-ai cum să-ţi faci
un nume de regizor cu “u” la urmă.
Şi Dora află că numitul Floresco e regizor de filme.
Ce-i drept, maestrul subliniază că actualmente îşi iroseşte
talentul cu afurisita de documentaristică pe care o urăşte
din toată inima. Dar într-o zi are să bată şi ceasul lui, va
pâlpâi şi numele lui pe marele ecrane. Da, va veni o zi când
Statul Sovietic va pune la bătaie vreo două milioane de
dragul talentului lui şi atunci îşi va da şi el frâu liber
imaginaţiei şi numaidecât va da lovitura:
– Imaginează-ţi, măi fato: film color, ecran lat, numele
meu scris cu litere de-un metru: „Iulius Floresco!” Şi dă-i şi
dă-i creaţie artistică, nu documentaristică chioară. Pac!
femei frumoase, moldovence de-ale noastre! Pac! muzica!
În crescendo! Ai ghicit, muzică de Evgheni Doga, că-i mai
de-al nostru! Merită să-l duc şi pe el la apa Nilului, să facem
schimb cultural cu egiptenii din ziua de azi, să le spunem la
umbra piramidelor cine suntem şi de unde ne tragem, să-i
informăm că suntem la fel de vechi ca şi ei, da poate şi mai
81