Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

Iese afară şi se apucă de curăţat zăpada, adânceşte
pârtiile, tot ferindu-şi ochii de pârtia ce duce spre ocol. Dar
cât poate să şi-i ferească? Fie ce-o fi! Pune barba în piept şi
începe a arunca zăpada în părţi cu o hărnicie soldăţească
până dă de uşa ocolului. Rade omătul adunat lângă prag şi
vede sânge. Sânge-ngheţat. Deschide ochii definitiv. Mai
ales că în piscul pădurii luna se întâlneşte cu lumina
dimineţii.
Se uită temător peste zăpada mai nouă care a acoperit
vânzoleala de astă noapte şi vede sub mărul bătrân de lângă
gard un val de zăpadă crescut peste ştie el ce.
– Şi-acum unde să te car de-aici? bombăneşte. Cum să
te car? Unde să te-ngrop? Dar în aceeaşi clipă îl
străluminează un gând care îl face să-şi scoată căciula şi s-o
trântească în omăt. Chiar aici am să te-ngrop, sub poalele
mărului.
Revine în casă încântat de idee şi-i zice mătuşii Lenuţa
să-i facă nişte plăcinte. Iar dacă tot dă focul în cuptor, să mai
facă şi nişte colăcei. Ea se ridică de la gura sobei, ştergânduşi
mâinile de pestelcă, gata să-i arate plăcinţele şi colăceii
cu-n deget trecut printre altele două, azi, când nu-i nici
sâmbătă, nici duminică, nici sărbătoare creştinească, nici
sărbătoare partinică. Dar se uită mai bine în ochii lui treji ca
bună dimineaţa şi îşi aminteşte de ceva. Se potoleşte,
zicându-i:
– Adică, nu te-ai răzgândit!
– Nu!
– Şi unde?
– Sub măr, lângă ocol.
E gata să-i sară din nou în cap, dar şi de data asta se
potoleşte:
– Bun, pe-a ta să fie! Mă duc să aprind focul în cuptor,
numai că să-mi cobori făină din pod.
La ora nouă radioul de pe perete începe a transmite
330