Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

în minte. Pe de altă parte constată că ea, deşi se tot uită la
ceas, nu pare să aibă o ţintă precisă. Merge prea pe ocolite,
ba pe dreapta, ba pe stânga străzii.
Intră într-un magazin şi iese cu mâna goală, se
învârte în jurul unui chioşc de ziare şi admiră poze, trece
pe roşu gesticulând nemulţumită către miliţianul care o
fluieră într-o veselie fără să se ridice de pe bancheta
maşinii cu girofar, iar o clipă mai târziu sare ca ars
văzându-l pe Sava cum încercă să treacă şi el pe roşu în
urma ei. Îi face semn cu bastonul spre semafor, adică: eşti
chior, nu vezi că-i roşu?
Când o zăreşte din nou, după colţul unei străzi
înguste şi foarte aglomerate, ea stă nemişcată în faţa unei
cizme mai înalte decât ea, tăiată din placaj şi pictată
pretenţios lângă o uşă deschisă deasupra căreia stă scris
„Reparaţie încălţăminte”. Se frământă puţin, apoi intră. El
îşi zice despre sine că ar avea motive mult mai serioase să
intre acolo, sărmanele lui degete din pantofi rugându-l să
dea buzna înăuntru, el însă se încăpăţânează să nu le dea
ascultare. Nu cumva ar trebui să se facă de râs de faţă cu
ea plângându-se că îl rod pantofii şi să trebuiască să se
descalţe rămânând doar în ciorapi, care nu se poate să nu
fie găuriţi?
Dar ce-o fi căutând ea în cizmărie? Ceva în legătură
cu tocurile pantofilor? O deranjează că ţăcănesc prea tare
şi vrea să-i facă să păşească mai moale? Sava aruncă o
privire înăuntru şi o vede din spate. Pare să stea pur şi
simplu la taclale cu cizmarul, un bătrânel mustăcios, care
îi povesteşte ceva foarte amuzant pesemne, căci
gesticulează vesel având o sandală îmbrăcată pe o mână.
Cu aceeaşi sandală pe mână şi fără să-şi lepede şorţul de
piele dinainte, moşul iese pe scări să o conducă. O
însoţeşte până pe trotuar topindu-se de admiraţie, iar
după ce o petrece cu privirea în lungul străzii revine în
243