Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

sa: „Gata! Cu-cu! Pân’ aici a fost!” şi ţâşneşte din bucătărie
trecându-şi degetele prin păr ca dovadă că a luat o
hotărâre-trăsnet.
Între timp studentul a schimbat locul fotoliilor, iar
covorul e făcut sul şi împins lângă pian. Parchetul luceşte în
toate nuanţele roşiatice ale lemnului de cireş. Un fotoliu e
căptuşit cu pânză roşie şi e întors cu spatele la geam, având
toată încăperea în faţă. Dora se trânteşte anume în
moliciunea lui, dar studentul îi zice să se aşeze în celălalt şi-i
lămureşte că trebuie să şadă numaidecât cu faţa spre
fereastră, adică să-şi ţină genunchii întorşi spre lumină.
– A-ha, să-mi desfac picioarele la soare!
– Mă rog, dacă aşa-ţi place să zici...
Şi ea se mută în fotoliul de vizavi, scufundându-se în
căptuşeala lui din piele neagră, lucioasă, poate de drac. Aici
soarele, într-adevăr, îi luminează genunchii, îi însoreşte
poala halatului.
Studentul descurcă cu greu nişte curele. Dora îl vrea
mai vorbăreţ. Nu-i place tăcerea lui de măcelar ursuz. În
cele din urmă el lăsă curelele să spânzure pe unul din
braţele fotoliului, ea ghemuindu-se lângă celălalt braţ.
– Ptiu, drăcie! îşi dă el cu palma peste frunte. Văd că tu
nu eşti deloc cherchelită! N-ai băut paharul cu vodcă!
Îi aduce paharul. Pare tot mai agitat. Dora simte că îl
poate domina şi îl prinde uşurel de mânecă îndemnându-l
să se aşeze alături, pe braţul fotoliului.
– Văd că eşti cam timid. Mă întreb dacă ai să fii în stare
să...
– Nici o problemă! Când e vorba de profesie, mă
concentrez la maximum. Şi-apoi, dacă încă nu ştii, sunt
student eminent.
– O, bravo! Şi cât îţi dau pentru că te trudeşti cu mine?
Studentul îşi smulge ochelarii de pe nas privind-o
speriat:
105