Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

să o sărute învăluind-o în aburi de alcool. Dora, dor, dor,
dor, dor, tare dor…
– Las-mă în pace... Lasă-mă, îţi zic.
– Ţâţ! Un pupic şi gata! Aşa şi-aşa, şi-aşa… şi îi ridică
pulovărul cu tot cu maiou strecurându-şi degetele spre
sutien…
– Eşti beat! Nu-mi placi aşa...
– Beat după ochii tăi, după gura ta, după sânii tăi… De
fapt, dacă-i dezgolesc, dezgoliţi să fie până-n zori! Numai nu
sub perete, ai dreptate, că doar suntem o pereche...
civilizată.
Peste zece minute bancheta din faţă a Jiguli-ului e
întinsă pe orizontală. După fiecare încercare de a-l respinge
Dora înţelege cât e de neputincioasă, nu-i poate aplica un
genunchi între picioare chiar dacă are suficient spaţiu de
manevră. Şi ar mai fi cum ar fi, dacă el s-ar mulţumi să o
strivească pur şi simplu pe banchetă, dar nu, el inventează
nişte acrobaţii năstruşnice, care se reduc de fapt la răsuciri
de mâini şi de picioare.
Salonul maşinii devine ceva mai domestic numai după
ce Octavian porneşte motorul şi farurile fac să lucească
băltoacele drumului spre sat. Chiar şi în halul în care e, Dora
nu şi-ar dori să-l audă zicându-i ca de obicei la intrare în sat,
că gata, pân’ aici! dă-te jos să nu ne vadă cineva! Pe o vreme
ca asta nu are cine să-i vadă și poate să o ducă fără
probleme până acasă. Adevărul e că în ciuda dezastrului
sexual, ea se simte bine lângă el, mai ales că îşi revine din
beţie recăpătându-și trăsăturile caracteristice bărbaţilor cu
casă, masă, nevastă, co... Nu, încă nu au copii. Păpuşica lui
de-acasă preferă să rămână tot suplă încă vreo doi-trei ani.
Deodată Dora se întreabă dacă Octavian ar fi în stare să o
părăsească de dragul ei? Şi pesemne că întrebarea pluteşte
în aer, fiindcă el devine brusc foarte serios întrebând:
– Ascultă, eu cred că ar trebui să te gândești la viitorul
94