Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

capul pe spate şi pipăind cu degetele aerul de deasupra
genelor ei, îi atinge pleoapele, le trage uşurel peste
globulele inerte.
După atâta curaj, îndrăzneşte să-i ridice şi capul
scoţându-i cablul şi aruncându-l ca pe o râmă scârboasă,
apoi o ridică ușurel luând-o de sub genunchi şi de sub
omoplaţi și se îndreaptă spre ieşire. Afară însă nu vede nici
o postată de iarbă sau un alt loc potrivit pe care să o culce.
Pământul arată răscolit şi îmbibat cu ceva care nu poate fi
decât sânge. Vede o masă lungă sub un copac uscat, face un
pas într-acolo, dar îşi aminteşte de spusele Dorei despre
Mauru care şedea uneori tolănit pe-o masă din scânduri şi
rodea ce i se dădea de ros după vânătoarea din ţarcul cu
băltoace.
Acum trupul ei ţeapăn îi arde braţele şi e cu atât mai
nerăbdător să o aşeze undeva într-un loc umbros şi curat.
Merge prin soare cât merge, apoi deschide cu genunchiul
portiţa ce dă sub bolta de viţă de vie. Dincolo de portiţă
iarba e deasă şi moale. O culcă unde e umbra mai grea.
Rupe câţiva lăstari răcoroşi aşezându-i pe faţa ei liniştită.
– Poftim, eu am adus gazeta! insistă cineva şi îşi dă
seama că au venit toţi buluc în urma lui iar gazeta e
fluturată de mâna celui ce se lăudase că a coborât-o din
grindă.
Aurel e gata să o ia de-a lungul galeriei spre casa în
care o lăsase aseară pe Dora, dar o femeie îi spune să caute
în buzunarul halatului alb. Îi dă ascultare şi scoate cu două
degete din buzunar o foaie în pătrăţele, pe care e scris cu
litere majuscule că nu vrea să mai trăiască. Atât.
Un curent de aer rece străbate galeria Şi el o ia
împotriva curentului lăsând foaia să-i cadă dintre degete.
Casa Specialiştilor, deşi scăldată în soare, arată la fel de
sumbră şi rece cum arăta şi aseară în bătaia lunii. Înainte
să-i treacă pragul, se opreşte pe trepte gândindu-se la
229