Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

fă o închinăciune ceva! A, nu eşti deprins să te închini! Îţi
faci cruce pe-ascuns. Poate e şi normal, că doar eşti la o
înmormântare într-un sat cu biserica bătută în scânduri,
dezbrăcată de toate podoabele, înconjurată de bălării şi de
vigilenţa activiştilor de partid.
În sfârşit, îl vede pe Sava stând locului, fruntea lui
arătând cumva demiurgică peste atâtea capete plecate.
Adevărul e că i-au dat de pomană pomul de pe malul gropii
şi acum nu mai ştie cum să-l ţină în braţe ca să nu se simtă
acoperit de haine, ştergare şi alte cele, cel mai mult
deranjându-l perechea de pantofi noi-nouţi ce-i bălăbănesc
pe sub nas duhnind a piele dubită.
Şi băiatul nu poate să nu-și dea seama că se va simţi şi
mai aiurea când va păşi cu pomul în braţe pe lângă şcoală
unde colegii tocmai se adună să afle rezultatele examenelor
de absolvire şi-au să râdă de el că umblă după pomeni pe la
înmormântări – halal absolvent, huuu! ne face promoţia de
râs!
El aruncă o privire spre Paraşutist pe deasupra
capetelor plecate, încercând să întrevadă în el un salvator.
Alături de el ar păşi cu toată încrederea pe lângă şcoală. Ar
fi grozav să-l vadă colegii discutând din mers ca între
prieteni cu unul ca Paraşutistul. I-ar da gata pe toţi fraierii
care se cred mari şi tari.
Numai că Paraşutistul în vremea asta îşi zice că
misiunea lui pe aici s-a încheiat. Acum trebuie să-şi vadă deale
lui. A venit timpul să o şteargă pe nevăzute şi să nu-şi
mai amintească niciodată de oamenii aceştia, să uite cum s-
a făcut de rahat în fundătura asta. Bahuseni îi zice? O fi de la
Bahus, că de Bach nici pomeneală pe-aici...
Iese din cimitir odată cu toată lumea, păşeşte în
aceeaşi direcţie cu toată lumea spre casa mortului unde a
fost întinsă masa pe iarbă. Dar ochii îi fug în toate părţile,
aşteptând să dea de-o răspântie mai convenabilă, unde are
170