Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

ca pentru bătrâni. Şi cum să nu intre şi pe la noi dacă stăm
alături? Uneori ne aduce iarbă de perii, ciuperci şi alte cele...
Mătuşa Inga păşeşte aproape pe vârfuri dinspre
bucătărie spre o uşă deschisă în peretele lateral al salonului,
încă îmbrăcată în acelaşi trenci albicios, şi cu aceeaşi
broboadă pe cap. Trage uşa după dânsa, apoi se aude cum
învârte discul telefonului.
– Alo! zice ea cu voce scăzută, dar nu şoptită. Eu vin la
Farmacie. Treaba-i foarte serioasă. Mult mai serioasă decât
data trecută!
În clipa următoare traversează salonul spre uşa tindei
cerându-şi mii de scuze că trebuie să alerge neapărat până
la farmacie fiindcă li s-au terminat „iaca-na, tocmai acuma”
aspirinele şi ea cu durerile ei de cap... Moş Todirică se
smunceşte de pe scăunel să o prindă de poalele trenciului,
să o reţină, însă nu-i reuşeşte, mai alegându-se şi cu un dos
de palmă peste ureche.
– Bine, hai, du-te, du-te! Dar vezi, nu-ţi scărpina limba
chiar de tot în sara asta, că şi mâne-i zi. A, numărul
telefonului de la Chişinău! Unde l-oi fi pus?
Caută prin amintiri cu degetul la tâmplă. Trage
sertarul mesei de-alături, caută cu mişcări încete, fără să se
ridice de pe scăunel, încât ceafa i se face stacojie de
încordare. Sava are impresia că moş Todirică doar se
preface că ar fi uitat unde a pus numărul de telefon. Îl vede
cum face ochii roată prin încăpere umezindu-şi buzele cu
limba, plimbatul limbii pe buze fiind felul lui de-a se
concentra.
Numai datorită faptului că mătuşa Inga revine
surprinzător de repede, îl mai găseşte pe Sava aici. Ea se
grăbeşte acum să-şi ia cât mai în serios rolul de gospodină.
Aduce două farfurii, două furculiţe şi două cuţite, căci a luat
în serios informaţia precum că nepotul are burtica plină.
Totuşi, aduce trei ceşti de ceai. Pe urmă le urează tuturor
274