Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

2.
Pe crestele împădurite vântul spulberă zăpada
dinspre Nord-Vest. Mare jale pe-acolo. Scârţâitul copacilor
aminteşte de suferinţele unor animale încolţite. Însă ceva
mai jos, pe măsură ce pădurea coboară mai în adâncul văii,
ninsoarea e tot mai lină aşezându-se tot mai pufoasă pe
crengi şi pe coaja copacilor.
Cam pe la jumătatea pantei, Valentin Bârcă îşi
descheie cojocul simţind nevoia de-a gesticula cât mai în
larg făcându-se cât mai bine înţeles în vuietul iernii. Ţine cu
tot dinadinsul să-i bage în cap mucosului de fiu-său strategii
şi tactici vânătoreşti care nu dau greş niciodată. Îl învaţă
cum să stârnească vânatul chiar şi de pe unde nu-i. Că asta-i
toată şmecheria: să-l stârneşti şi de unde nu există nici zare
de vânat. Şi încă să-l mai şi abaţi în bătaia puştii.
Îi descrie cu o creangă în omăt locul unde va sta el pe
culmea de dincolo de Râpa-Caprei cu arma de-a gata:
– Uite, ici văgăuna, ici râpa, ici eu cu puşca! Şi tu
goneşti vânatul la deal înspre mine. Numai să nu-mi mergi
dormind, da să dai cu ciomagul în stânga şi-n dreapta –
cioca-boca! cioca-boca! de la copac la copac, de la tufiş la
tufiş, să ciomăgeşti fără milă de să răsune pădurea. Şi nici
gura să nu-ţi tacă. Să hăuleşti şi chiar s-o facă pe nebunul, că
aici, în pădure, se poate! Să-i dai cu “Ha-tea-tea!” şi “Hai-dahai-da!”
de-o să ţâşnească vânatul ca vrăbiile din spini când
le vine în vizită nevăstuica.
Tatăl e foc şi pară în plin viscol. Băiatul ştie prea bine
din ce i se trage. A tras două focuri pe-alături. Pe-alături,
deşi a ochit ca la carte între aripile pâlpâitoare ale unui
fazan ce venea împins de vânt direct în direcţia lui. Şi când
fazanul venea şi venea, iar el ochea şi ochea lăsându-se tot
27