Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

de uşa de la bucătărie, unde nu a aprins lumina.
Banii îl cam ard la fund. Încă nu-i sigur că ar vrea să şii
ia înapoi. În orice caz, poate nu pe toţi. Poate îi împarte
juma la juma! Totuşi, fata asta... Fata asta nu-i de lăsat, în
orice caz nu chiar aşa, dintr-o dată, fără un motiv serios. Să
nu uite că alta ca ea în Bahuseni îi va fi cam greu să
găsească. Şi nu-i vorba doar de plăcerea dezbrăcatului. Mai
e o stare nelămurită pentru el, ceva ce ţine de felul cum stau
ei de vorbă, cum se înţeleg înde ei chiar şi atunci când se
ceartă. E cu totul altfel decât cu Nataşa, care în pat e oricând
gata pentru a începe şi totodată pentru a sfârşi ceea ce deabia
începe, mereu preocupată de poziţia oglinzii faţă de
clipocitul genelor ei şi de cum se va prezenta la şcoală, în
faţa elevilor fireşte, ca învăţătoare de muzică.
Tot gândindu-se cum să procedeze, el se preface că l-
ar interesa o poză pusă într-o ramă mai ochioasă. De fapt,
poza chiar merită să fie studiată cu atenţie. Vai, ce surpriză
din partea prăpăditului de Bârcă. Uite-l fotografiat cu un
grup de tovarăşi, toţi cu medalii în piept, adică şi Bârcă, în
jurul... Mama-mia! E chiar Tovarăşul!... Nu, nu se poate!
În ultimul moment îşi dă seama că Dora n-ar trebui
să-i surprindă uimirea, iar când o simte alături, o face pe
bine-informatul:
– Oricât ar fi el de Ivan Ivanovici, şi pune degetul pe
chipul celui mai important om din poză, oricât s-ar uita de
şmecher prin ochelarii lui de om de stat, mâine-poimâine se
duce pe copcă. Ţac-Pac! Demisionat, pensionat, uitat! Gata,
s-a dus vremea lui!
– De unde ştii?
– Avem noi oamenii noştri pe sus, pe la cadre... Ştim
noi ce ştim.
– Tata are alte informaţii. El zice că dacă Brejnev din
acelaşi fotoliu a ajuns tocmai în fruntea Uniuni Sovietice,
n-are cum să nu se ridice şi el tot aşa de sus...
97