Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

– Eu l-am făcut cu el, nu el cu mine.
– Nu văd nicio diferenţă.
– Sigur, cum să vezi tu vreo diferenţă? Cum să vedeţi
voi, bărbaţii, diferenţele? La naiba, dar începuse să-mi
placă. Înţelegi? Începuse să-mi placă şi-mi doream să iasă
ceva din toată încurcătura noastră. Să iasă un plod, care să
crească mare şi voinic şi să vină la ticălosul de tat-su, să i se
uite în ochi şi să-i zică: vezi, bre omule, tu ţi-ai bătut joc de
mama şi am apărut pe lume eu, care ştiu că ai batjocorit-o!
– Bine, şi dacă cel crescut mare şi voinic...
– Cea crescută mare şi voinică! Am născut o fetiţă!
– Să fie ea sănătoasă! Repet: dacă vine ea şi o întreabă
pe mămica de ce n-a opus rezistenţă? Cum de n-ai dat cu
pumnii, cu genunchii să te aperi cumva?
Ea se încruntă şi zice:
– I-aş răspunde că o fată are putere să i se
împotrivească oricărui bărbat, dacă şi-l are pe undeva pe al
ei, numai al ei. O fată când se apără, se apără de dragul lui,
îşi apără trupul pentru că ţine la acela, unicul, soarele ei,
viaţa ei, lua-l-ar dracu! Iar eu eram singură-singurică vara
trecută, nu aveam pe nimeni, nici măcar în vis. La cine era
să mă gândesc când a deschis el uşa şi m-a împins direct
peste pernele de pe divan? În numele cui trebuia să mă apăr
când mâinile lui îmi intrau în blugi din toate părţile şi mă
muşca de sâni şi mă şi îmboldea cu…
Ea îşi trece strâns palmele peste tâmple spre ceafă,
părul îi vălurează castaniu-închis împins de trecerea
palmelor, faţa i se profilează senină în lumina verii.
Urmează o tăcere grea. El încearcă să o readucă la discuţia
de adineaori, insistă să afle cum se numesc, totuşi,
ciupercile rotunde şi albe de pe acoperiş.
– Nu zău, chiar vrei să afli?
– Da, vreau!
– Băşina-Porcului! Aşa li se spune pe la noi, Băşina-
189