Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

hoaşte de care nici cânii nu se ating – un lup fioros şi viclean
ca omul.
Când ajung pe podiş Orest e nevoit să-şi ţină mereu
pleata suflată de vânt sub palmă, cu mâna liberă arătând
spre adâncimile nordului şi perorând:
– Am acolo trei culmi cu trei turme, toate păscute şi
adăpate de mine, tunse şi mulse de mine. Foarte frumos,
foarte plăcut, chiar dacă nu le mai am şi poate că nu le-am
avut niciodată, haida, bârsan, haida bârsană! haida-hai la
strungă, oiţele mele, bârsanele mele...
– Vezi, să nu mă faci să oftez, că doar ştii cum ne-a fost
înţelegerea.
– Lasă, prietene, nu te supăra. Aşa-s eu! Uneori îmi
place să-mi închipui că pot spune tot ce gândesc. Mai ales pe
aici, pe dealuri, pe unde nici nu ştii cum se împiedică
Dumnezeu de-un cuvânt de-al meu şi mă ia în seamă. De
fapt, eu sunt un om cu imaginaţie. Asta mă caracterizează.
Am făcut geografia la Tiraspol, măi vere. Şi dacă mă mai
ţineau încă un anişor, aş fi avut acum în buzunarul de la
inimă o drăguţă de „Diplomă”.
– Şi nu te-au ţinut pentru că…
– ...Pentru că nu mai era chip. Fiindcă eu cu imaginaţia
mea aveam prea multe idei. Mai ales după ce le-am
demonstrat că harta lumii nu-i întocmită corect. Nu şi nu!
Gândeşte-te şi tu, oare e corect, e normal să-i oferi apei
atâta spaţiu pe harta lumii? De ce atâta apă, numai apă şi
apă pe toată harta, unde nici nu ai ce arăta? Albăstrime
goală goluţă şi doar ici şi colo câte-o balenă, pe care hărţile
oricum n-o consemnează, deoarece trebuie să se hrănească
şi ea şi-i mereu scufundată. În rest, ce să arăţi? Spuma? Pe
când pământul... O, pământul ar trebui să ocupe un loc mult
mai mare pe harta lumii. Să fie arătaţi mai amănunţit
munţii, pădurile, câmpiile şi pustiurile cu dunele lor
văluroase. Să se vadă unde şi ce fel de costişă se înclină. Să
259