Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

pământ peste ea, aşa de frumos arată văcuţa în groapa cu
fân mirositor. Dar ce să-i faci, asta e regula înmormântării:
trebuie să cadă bolovani de sus. Şi bolovanii încep a cădea
foşnind prin fân şi bubuind înfundat când nimeresc pe
burta îngheţată. Astfel, încet-încet, Alba dispare sub
bolovani în pământul întunecos.
Şi mai mult nu se întâmplă nimic în seara asta. Se
întâmplă ceva a doua zi. Şi chiar cu noaptea-n cap. Chiruţă
aude bătăi în poartă. Deschide uşa casei, se uită şi, după
căciula de nurcă iţită deasupra porţii, îl recunoaşte pe
Octavian, şefu. Îi zice să vină mai aproape, că poarta-i
deschisă, iar în loc de bună dimineaţa, îl întreabă ce s-a mai
întâmplat pe-acolo pe la fermă, care alte necazuri:
– Necazuri. Dar nu la fermă, ţine să-l liniştească şefu.
Pe scurt, ţi-am găsit de lucru pentru ziua de azi. Ai de săpat
o groapă.
– O groapă?
– Da, ai auzit bine. Poate-ai aflat sau poate nu, dar şi-a
dat sufletul moş Lazăr, săracul. Expertiza spune că i-a sărit
la gât o dihanie şi i-a rupt beregata. Unde şi cum, nu poate
spune nici Stică. Şi-acuma, ce să mai vorbim, ştii prea bine
ce crede lumea din sat despre el. Dar noi, la fermă, am
hotărât să-l înmormântăm în cimitirul satului, aşa,
creştineşte. Numai că după cum ştii, pentru satul nostru el a
fost toată vremea un străin şi nu doreşte nimeni să ni se
alăture. Aşa că te scriu pe matale pe ziua de azi la săpat, mă
rog, chipurile nişte şanţuri pe lângă fermă ca să te pot plăti
şi să-i sapi groapa.
– Ei, nu mă mai scrie nicăieri, mă rog! O sap eu şi pe
degeaba.
– Ai dreptate. Chiar şi eu, de-o pildă, mă ocup de
partea organizatorică absolut pe gratis, precizează Octavian
dând să închidă poarta la loc, însă la un moment dat se
răsuceşte şi întreabă arătând cu mâna spre mărul bătrân:
334