Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

cap că ar fi de-acord cu observaţia lui.
Actriţa e deja în picioare. Îşi apasă cu un deget buza
de jos, ca un copil deştept scos la tablă. Parcă nici n-ar fi
tăbârcit ea prin bostănărie camera de luat vederi. Când
liniştea nu mai are unde se adânci, degetul îi lunecă de pe
buză pe barbă şi îşi începe discursul subliniind că ceea ce s-
a întâmplat în ajun la “Moldova-Film” e un mare prilej de
bucurie nu numai pentru maestrul Floresco, e o victorie a
tuturor oamenilor de bună credinţă, o victorie repurtată în
numele artei, un prilej de afirmare a tinerelor şi
adevăratelor talente, care talente, Doamne fereşte, nu care
cumva să fie înţeleasă greşit! – degetul îi lunecă pe linia
gâtului – bineînţeles că au toată stima şi respectul faţă de
veteranii cinematografiei noastre, însă a tremurat şi ea pe
coridor în aşteptarea deciziei Consiliului Artistic, Consiliu
care, la drept vorbind, cam aduce a naftalină, dar asta-i altă
temă… Credeţi-mă, insistă ea încurcându-şi acelaşi deget
printre mărgele, nu-i uşor să obţii o permisiune pentru a
turna un film, mai ales când e vorba de un film color...
– ...color, ecran lat, două serii! completează aceeaşi
voce răguşită.
– Fireşte că da, color, ecran lat, două episoade, cum
altfel? Şi odată ce s-a urnit carul din loc, şi aici am în vedere
carul de filmat, doresc să mai spun doar atât: ferice de satul
Bahuseni, ferice de aceste pământuri, de aceste frunze ce se
întind spre noi din adâncul pădurii (acum îşi îndreaptă
ambele braţe spre ferestrele deschise), căci imaginaţi-vă: în
curând vâlcelele din jur, dealurile şi pădurile, şi satele, se
vor transforma într-un platou de filmare, căci pe aici orice
buruiană merită să fie filmată şi înveşnicită, fiecare nuia din
gardul mătuşii Grăchina, să zicem, merită aplauzele celor
mai mari cinematografe din lume. Această zonă a codrilor
basarabeni are toate şansele să devină ea însăşi un
Hollywood! Să mai urcăm şi noi la cer! Nu numai cu şatra!
209