Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

pădure spre canton făcând valea să tremure și să se
cearnă zăpada de pe crengi. Firește, ieşim şi noi din casă.
Ultimii. Între timp ne permitem să suflăm puţin spre
lumânare, doar cât să îl facem pe băiat să se mire că
flacăra se zbuciumă pe pieptul bătrânului fără vreo adiere
în aer. Afară mai aruncăm o privire în vale şi vedem că pe
întinderea ninsă a iazului omuleţii au aranjat stuful în
unghi drept spre dreapta, apoi iar spre dreapta, şi iar spre
dreapta, și iar, ieşindu-le un pătrat din maldăre de stuf în
mijlocul căruia încep a țopăi în ritm de dans, poate a mare
veselie, poate a mare tristeţe. Cei doi lungani cu gulere
miţoase şi căciuli ţuguiate, stau şi se uită la ei din afara
pătratului. Dar sunt foarte mulţumiţi de cele realizate pe
suprafața iazului. Deodată, tot ei dau foc stufului şi flacăra
izbucneşte pe toate laturile pătratului formând în jurul
celor din mijloc o încăpere cubică cu pereţi în flăcări.
Adevărat, totul se întâmplă pe durata a câtorva clipe, focul
mistuindu-se la fel de repede precum s-a şi înălţat,
rămânând pe suprafaţa iazului un pătrat de gheață topit
pe de margini, un pătrat pe care omuleţii continuă să tot
ţopăie. Dar uite că își face loc și tractorul printre copaci
pufăind asurzitor, având remorca ticsită cu bărbaţi şi
femei. Aduc şi crucea. O cruce de fier ce se leagănă odată
cu ei în remorcă. Dar cel mai bătător la ochi e sicriul.
Tapetat cu pânză roşie, sicriul e sprijinit pe verticală de
bordura din faţă. E un sicriu ce sperie orizonturile
împădurite. Mda, se pare că nu mai avem ce căuta pe-aici.
Mai aruncăm o privire în valea cu pătratul de gheaţă tăiat
de foc pe care dănţuiesc aceiaşi omuleţi. Îi vedem deodată
şi pe cei doi bărbaţi înalţi. Îi surprindem foarte aproape
de noi. Vin direct la deal prin troienele ponorului,
spărgând zăpada cu mişcări puternice, ținându-şi acum
căciulile în mână iar cheliile lucindu-le în lumina tot mai
albă a zilei. E timpul să plecăm şi noi, să ne luăm zborul.
339