Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

– Vitamine! Nu vedeţi că a ronţăit merele căzute în
şanţ?
– S-ar putea, dar are sânge pe la ochi.
– Sânge? Poate-s puchini, hi-hi-hi!
– Ia nu mai râdeţi ca proştii. Are ochiul scos.
– Da, îi chior, săracul!
– Chior o fost tat-to când te-o făcut! El îi orb.
Şi de-acum înainte îi vor zice Orbu, totuşi, nu Chioru.
Săracu Orbu, îii vor zice!
6.
A trecut mai bine de o săptămână de când, dincolo de
tufele trandafirilor înfloriţi, dintre gergevelele ferestrei au
curs cioburi şi aşchii de sticlă, dar faţa casei încă mai arată
ştirbă. Probabil ştiind că ochiurile de sticlă de pe dinăuntru
au rămas neatinse, Bârcă nu se grăbeşte să sticluiască
geamul de pe dinafară. Cu atât mai mult nu se simte
diferenţa dintre cum e afară şi cum e pe dinăuntru acum,
când e trecut de miezul-nopţii şi întunericul uniformizează
totul.
Mai rău de Dora. Cineva, sau ceva, îi ia aerul de la
gură. Ea nu are unde se ascunde de cele ce i se arată în
somn. Geme, tresare. Aude guiţat de porc, aude foşnet de
copaci, un răsunet metalic.
Mototoleşte plapuma în căutarea unui loc cât mai
ascuns, dar după mai multe frământări îşi dă seama că
toate se întâmplă afară, undeva în ogradă sau la poartă.
Aude motorul unui camion. Şi înţelege imediat că în
caroseria camionului sunt înghesuiţi zeci de porci, guiţatul
lor viermuind în noapte. Hai, măi fato! îşi zice, lasă somnul,
şi vezi ce se-ntâmplă! N-auzi? Se caţără cineva pe poartă.
Dar se aprinde lumina în faţa casei şi ograda redevine
73