Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

încâlcite asemeni unor fulgere albicioase.
Şi Aurel simte cum încet-încet i se zgribuleşte în piept
păcatul. Ceea ce nu-l împiedică să numere pe după miezul
nopţii douăsprezece bancnote a câte douăzeci şi cinci, adică
trei sute de ruble, şi să le bage în buzunar cu grija cuiva care
ştie rostul banului.
150
13.
Adevărat, la ora când ia banii, Aurel e atât de beat,
încât îşi bâjbâie la nesfârşit turul pantalonilor, săltându-se
greoi de pe scaun în căutarea buzunarului de la spate.
Totodată cată foarte concentrat spre maxilarele celui ce
trăncăneşte ca pus în priză dincolo de masă. Îi vede şi
mâinile butucănoase apucând ulciorul şi turnând mereu –
faţă de vin, nici o pretenţie! Îşi dă seama că nu-i va fi
îngăduit să se pronunţe şi el în legătură cu chestiunea
cutare sau cutare, chestiuni pentru care merită să te îmbeţi
ca porcul!
– Eu, Bârcă, insistă stăpânul casei, pronunţând „Eu,
Bârcă” ca şi cum ar zice „Eu, Emil Loteanu”, eu am înţeles un
lucru şi ţi-l spun ca să-l pricepi şi tu. Ţara asta a noastră,
Uniunea asta Sovietică, este cea mai puternică de pe
pământ. Şi ştii de ce-i atâta de puternică? Pentru că pâclişiţii
şi mititeii nu sunt lăsaţi să se învârtă printre picioarele
celor mari. Aista-i tot secretul. Şi nu uita că mititel îs eu,
mititel eşti tu. Da, şi tu, cu toate că dai cu fruntea de lustră şi
mi-o clatini ca la cutremur. Milioane, milioane de mititei
mişună-n jur. Numai că, e-he-he! noi toţi luaţi împreună
facem cât pumnul ista al meu! Sau mai degrabă cât al tău.
Da, cât al tău! Suntem tari. Şi puterea noastră-i în aceea că
ştim să ne lăsăm conduşi. Da, măi frate! Supuşi, disciplinaţi,
numai buni de ţinut sub control. Şi asta ne face să fim de