Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

să se prefacă, de-o pildă, că i-a nimerit o pietricică în
încălţăminte şi va rămâne în urmă să şi-o scoată, lăsându-i
pe ceilalţi să treacă pe-alături şi – pe-aici ţi-i drumul!
Gata, el părăseşte scena. Şi-a jucat rolul!
Mai ales că în timpul mersului îl deranjează ceva
anume, ca atunci când vezi cum umbrei tale pe care calci i
se alătură umbra cuiva care vine din spate. Şi nu ştii cine e,
dar nici nu îndrăzneşti să întorci capul. Îl deranjează o
pâlpâire abia ghicită cu coada ochiului. La naiba, asta-i mai
lipsea! O nuanţă portocalie.
Două neveste îmbrăcate după „moda paraşutei”
păşesc ţanţoş alături, arătând ca şi cum nici nu s-ar întoarce
de la o înmormântare ci de la o petrecere câmpenească. Una
are fustă portocalie şi bluză sinilie, cealaltă poartă rochie
înflorată cu falduri portocalii de la brâu în jos.
Dar iată şi răspântia potrivită! Aurel îşi încetineşte
mersul lăsând petele portocalii să se îndepărteze printre
hainele cernite, lăsându-l şi pe Sava să-l depăşească, chiar
dacă dă semne că ar vrea să-i zică ceva, altfel nu i-ar arunca
priviri disperate de după pantofii spânzuraţi în pomul pe
care continuă să-l ducă în braţe.
Împrejurarea e foarte potrivită pentru o evadare ca la
carte, căci răscrucea drumurilor e ocupată de-un camion
din care nişte bărbaţi dezbrăcaţi până la brâu descarcă
scânduri lungi, fiind nevoiţi să le învârtă destul de larg
pentru a le putea băga într-o ogradă. Şi iată că o scândură
lungă tocmai vine spre el, gata să-l pocnească, ocolind restul
procesiunii şi, sub pretextul că se fereşte de scândură, se
strecoară pe după maşină şi-i gata să o ia la deal înspre
şoseaua ce străbate pădurea de deasupra satului!
Îl prinde însă de braţ o mână timidă, care se şi retrage,
speriată de propria îndrăzneală. E mâna Dorei:
– Te rog, numai nu acum. Nu-mi face una ca asta când
toţi sunt cu ochii pe noi...
171