Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

capete de bare metalice, tulpini înclinate, rădăcinile în aer…
Iar adânc în beznă par să mişune tot felul de vietăţi
năstruşnice şi Sava se ţine cât mai pe departe de fojgăiala
lor, în vreme ce Orest, dimpotrivă, păşeşte chiar pe buza
hăului. Ba mai şi face zgomot dând cu piciorul în obiectele
mai răsunătoare ce-i nimeresc în cale.
– Dar nu spuneai tu că suntem urmăriţi? îi aminteşte
Sava.
– Da, ne pasc de peste tot.
– Şi-atunci de ce-ţi faci de cap?
În loc de răspuns, Orest se agită şi mai mult făcând-o
total pe nebunul:
– Ochii la mine, băi Zaha! Cată încoace. Eu arunc piatra
asta şi-ai să vezi cum stârnesc din întuneric păsări roşii! N-
ai mai văzut la viaţa ta asemenea trucuri!
Aruncă. Urmează liniştea zborului pietrii, apoi
urmează căderea pe o suprafaţă metalică şi răsună
adâncirile hăului, de unde ţâşnesc deodată două păsări, nici
tu bufniţe, nici tu lilieci. Păsări cu aripi de-un rubiniutransparent
care dispar îndată în spuza de stele a
orizontului.
– Numai eu ştiu să le stârnesc, se laudă el. Au nimerit
pe pământ din greşeală, dezorientate, ameţite de găurile
negre, dracu-lacu... Dar sunt deştepte foc! Ştiu să se ascundă
prin crăpăturile pământului.
– Hai-hai, nu vezi că râde lumea de noi?
Şi de bună seamă, doi bărbaţi s-au oprit în mijlocul
străzii şi îl urmăresc fără să de-a vreun semn că le-ar veni a
râde.
– A, bună, oameni buni! îi salută Orest. Numai eu de pe
strada noastră ştiu să stârnesc păsări din fundul
pământului. Cred că le-aţi văzut, nu? Au luat-o spre stele!
Da’ el, bouleanu de Zaha, nu mă crede.
– Şi bine face! zice unul. Vedeţi să nu daţi nas în nas cu
286