Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

mirării e că în lighean plutea pălăria lui tătuca Lazăr.
Îl găseşte pe Aurel sub acoperişul bucătăriei de vară
amestecând mămăliga cu melesteul în ceaunul lins pe
dedesubt de flăcări. Răcoarea pădurii şi trilurile cristaline îl
trezesc definitiv.
– Ei, ce zici? întreabă Aurel. Punem ceva în gură? Să
știi că avem cărniţă.
– Cărniţă la ora asta mănâncă numai vulpile.
– Ca să ne deosebim, o mâncăm cu mămăligă.
– M-ai convins. Numai să-mi vin puţin în fire. Am avut
un vis… Hu! Parcă dormeam în stuful de la coada iazului.
Acuma-i sub ceaţă, nu se vede. Se făcea că mă târa cineva
peste spinări de peşti putrezi prin apă. Bine că s-au zbătut
cărăşeii în lighean şi m-am trezit.
Paraşutistul smulge melesteul din mămăligă, îl bagă în
cratiţa cu apă fierbinte de-alături şi îşi spune şi el păsul:
– Pe mine m-a trezit moşneagul. Am văzut că a luat o
mână de lipitori din lighean şi am ieşit după el să văd ce
vrea să facă.
– Şi ce-a făcut?
– I le-a pus unei femei într-un pahar cu apă. De fapt,
era o babă care i-a adus carnea asta. Ea lui – carne, el ei –
lipitori. Afacere, nu şagă!
– Da, numai că tătuca Lazăr nu pune-n gură carne.
– Serios? Atunci înţeleg de ce-a zis să fac ce vreau cu
ea.
– Dacă-i de căprioară, nu mă ating nici eu.
– N-are cum să fie de căprioară. Prea aduce a porc! Şiapoi
se vede clar că-i adusă de la fermă.
– Şi cum de se vede aşa de clar?
– Simplu, după afişul în care era învelită. Uite-l aici!
arată Aurel la piciorul mesei. Dacă bagi de seamă pe afiş
scrie: „Vă invităm în sala de festivităţi a Complexului
Animalier Bahuseni la o întâlnire cu candidatul... bâr, bâr...”
176