Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

încolţească. Scădeau apele Nilului, se retrăgeau, şi veneau
porcii, frumoşii de ei, veneau în turme, grohăind şi
însămânţând pământul.
– Asta e în episodul întâi sau în al doilea, maestre?
întreabă deodată Octavian, trezind-o pe Dora la realitate.
– E chiar începutul începuturilor, Octaviane. Aici
apare şi numele regizorului, apoi ţâşneşte denumirea
filmului aşa cum ţâşneşte şi sângele din porc scriind pe
zăpadă: „Mistreţul orb”! Fantastică denumire!
Şi mâna lui se întinde spre crestele pădurii descriind
o linie orizontală, apoi coboară pe verticală până la poalele
pădurii, duce linia pe orizontală de-a lungul văii, ca în cele
din urmă să o ridice înapoi spre creste şi conturând astfel
un ecran cât toată pădurea. Sfredeleşte apoi aerul cu
degetul. Îl sfredeleşte în direcţia celui mai îndepărtat colţ al
„ecranului” unde deja se zăreşte un punctişor. Şi
punctişorul cela începe să crească şi să se mărească încetîncet
cât tot ecranul, căpătând conturul unui mistreţ fioros.
Numai că mistreţul are un ochi însângerat. Mistreţul vine şi
vine prin locuri ceţoase, prin ierburi moarte, prin arături
jilave, se strecoară prin vii şi livezi, sparge cu râtul un gard
putred, rupe orătănii şi animale prin curţile oamenilor. Şi
luptă cu el bărbaţi şi femei,îl împresoară din toate părţile, îi
stau în cale cu furcile, cu topoarele, forţându-l să intre întrun
şanţ. Acolo se năpustesc asupra lui ca sălbaticii
zăngănind din lanţuri, legându-l burduf şi dezbătându-i
colţii, apoi îl trag din şanţ cu un cal, încărcându-l într-o
remorcă şi ducându-l la fermă într-o încăpere specială.
Ştirb şi orb mistreţul... Şi captiv! Un om în halat alb îşi face
de lucru prin preajma lui, se chinuie să-l obişnuiască cu
troaca. Îi face şi alte favoruri. Îi bagă în încăpere o frumoasă
scroafă domestică. La început mistreţul nu se lasă cine ştie
ce impresionat, dar mai trec zile şi nopţi şi când îşi dă el
seama în curata lui orbire ce bucăţică are alături, începe a o
83