Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

Cinci
14.
A doua zi dimineaţă, cam pe la şapte, când roua încă e
în stare să-ţi ude încălţămintea, vocea Anişoarei aproape că
trimite ecouri prin grădinile din jur. Cuvântează cu atâta
înflăcărare, încât aduce a obrăznicie pentru o gospodărie cu
mortul în casă. Se duce dracului atmosfera de pioşenie şi
tristeţe cernită. O, dar ce-i mai place să dea indicaţii. Îi
spune de jos, de la sol, Paraşutistului căţărat într-un măr
bătrân cu barda în mână, de unde anume să taie din
coroana copacului ca să le iasă trei pomuri pentru
înmormântare - un fel de sfeşnice cu trei braţe – pe care
babele satului le vor încărca cu pomeni la fel cum au fost
încărcate cu rod.
Va fi aprinsă şi câte-o lumânare la capătul fiecărui
braţ care îi va lumina calea mai departe, spre grădinile
Raiului. Că dincolo nimereşti şi fără lumină.
– Ho, stai, băi! strigă ea. Nu mai da cu barda! Ia să mai
fac odată socoteala! Şase pomuri pentru năsălii! Cinci
pomuri pentru cinci fântâni pe drum, pe urmă un pom la
poarta cimitirului, altul pe malul gropii şi încă unul peste
groapă. Tragem linie şi vedem că ai de tăiat fix paisprezece
pomuri. Hai, dă-i bătaie! Ne aşteaptă o recoltă foarte bogată
de pomeni.
În ogradă, lângă gardul grădinii, Sava îşi tot răsuceşte
degetele chinuindu-se să dezlege sârma ce ţine ceaunul
legat de gard. Şi chinul n-ar fi cine ştie ce dacă n-ar trebui
să-şi cârnească mereu nasul de la burduhăile de porc
165