Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

Şase
19.
Zadarnic încearcă becurile aprinse pe stâlpi deasupra
fermei să formeze un paravan electric între clefăitul
porcilor şi liniştea selenară de sus. Totul e prea amestecat
pe aici ca să existe vreo diferenţă clară între sus şi jos, între
întâmplările din stele şi cele de pe pământ.
Dora şi Aurel traversează teritoriul fără să-şi poată
ascunde indispoziţia, în timp ce Valentin Bârcă vine în urma
lor păşind ca un învingător. O umbră se ridică de sub
peretele îngălbenit de lună al pavilionului din dreapta şi
Dora în loc să dea înapoi, se îndreaptă direct spre umbra
aceea spunându-i lui Aurel peste umăr să nu-i fie teamă, că
Mauru nu mănâncă oameni.
Iar dulăul se gudură cu blândeţe slugarnică, apoi se
avântă înainte, arătându-le pe unde să meargă mai departe,
înaintând prin tunelul galeriei de viţă de vie la capătul
căreia tremură o lumină albăstrie la intrare în Casa
Specialiştilor. Acolo Mauru se opreşte în loc şi latră o
singură dată, însă atât de răsunător, încât pare să se
tupileze totul în jur. Apoi se lasă cu botul pe labe şi aşteaptă
să reacţioneze cineva.
Şi cine reacţionează? Cine iese să-i întâmpine?
Se pare că nici Mauru, nici ceilalţi nu se aşteptau să
apară cel care apare. Iese cu braţele larg deschise şi cu
ţigara aprinsă între degete chiar vreascul cu beretă de
adineaori. În aer parcă ar mai vâjâi plumbul împuşcăturii.
Acum acela e fără beretă iar chelia sub lumina albăstrie are
203