Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

oameni să se apropie de ea. Dar când îl vedea pe Chiruţă se
ţinea de el şi nu-l mai lăsa în pace, umblându-i cu botul pe la
buzunare. Aşa că până la urmă, a luat-o cu el lăsând-o să
pască pe lângă fermă, iar când a venit iarna a adus-o în
ocolul de-acasă. Iar acum s-a întâmplat ce s-a întâmplat.
Oftează, spunându-i mătuşii Lenuţa doar atât:
– Şi amu iaca stau şi mă gândesc unde s-o-ngrop.
– Ti-i gândi mâine dimineaţă cu capul limpede. Hai în
casă, poate ne-a ieşi să aţipim oleacă după atâta nebunie.
Era şi de-aşteptat să ne facă una ca asta cornoratul de Lazăr.
– Tacă-ţi gura, femeie! Treaba-i mult mai încâlcită!
32.
Nici nu s-a crăpat bine de ziuă că Chiruţă iese din casă
simțind că frigul îi prieşte mai bine decât căldura sobei.
Nourii fug aiuritori pe cer şi luna pâlpâie, ba dezgolită, ba
acoperită. Îşi apasă căciula peste urechi şi își zice că dacă
luna n-ar fi aşa de plină acolo, în piscul pădurii, nu le-ar
putea ţine piept fugarilor. S-ar uita într-acolo şi s-ar tot uita,
numai să amâne clipa când va trebui să-şi aplece totuși
ochii şi să vadă ce mai e prin ogradă. Ce-ar fi să afle dintr-o
dată că toate cele întâmplate astă noapte s-au întâmplat, de
fapt, într-un vis dus cu noaptea?
Înaintează pe pârtia înzăpezită, se apropie de stogul
de fân, îngălbeneşte zăpada găurind-o cu aburi calzi, apoi
păşeşte pe altă pârtie, aproape troienită, spre uşa gârliciului
să ia lopata şi să se apuce de curăţat omătul. Şi nu poate să
nu vadă cu ochii lui, deschizând şi uşa beciului, că totul s-a
întâmplat de-adevăratelea. Vede ulciorul şi cănile, şi
felioarele de slănină rămase pe lada răsturnată. Şi ia tu
minune: în ulcior a rămas vin nebăut. Măi să fie! Bine, îl
onorează acum, direct din ulcior.
329