Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

de fapt buzunărele pline de „mană cerească”. Mai mult,
crede că ar avea ascuns undeva un geamantan ticsit cu
cubuleţe din astea dulci-dulci. Poate sus, în pădurea din
faţa satului, de unde a şi coborât în hainele lui ponosite.
Ei, cum ar mai îndulci geamantanul acela amărăciunea ei
şi a copiilor. Se suceşte, se învârteşte, fie! Îi dă străinului
masă şi scaun, şi ceva pat, iar după câteva zile îi găseşte o
slujbă pe-aproape. Şi ce slujbă: paznic la şcoala din spatele
casei, unde ea freacă podelele pe la cinci dimineaţa.
Se ştie însă că nicio bucurie nu-i deplină dacă nu e
urmată de un necaz.
În toiul iernii ce urmează, o iarnă cu troiene până-n
crucea ferestrei, directorul şcolii, tot el şi Ologul – de la
„Zoologul”, cuvânt prea complicat pentru săteni și
prescurtându-l – le pune în vedere să nu mai vadă picior
de-al lor prin şcoală. Cum, ce rău au făcut? Ştiu ei prea
bine ce-au făcut. Zo-Ologul ajunge la concluzia că, vezi
bine, casa văduvei fiind chiar alături cu şcoala, dânşii fac
economie de ceea ce într-adevăr le lipseşte, lemne şi
cărbuni, şi sunt bănuiţi că ar înnopta pe ascuns în una din
clasele şcolii împreună cu cei trei copii.
Ei, şi în ce clasă şi-au găsit să înnopteze? Chiar în
clasa zisă şi „Cabinet de Zoologie”, şi „Colţişorul Naturii”,
iar mai popular – „Cămara Mortăciunilor”, fiindcă pe lângă
pereţi stau rânduite tot felul de animale şi animăluţe
împăiate. Aici, aşadar, şi-au găsit să huzurească în nopţile
geroase paznicul, nevastă-sa şi copiii. Or, programa
şcolară nu admite dormitul în şcoală, decât, poate, la lecţii.
Furia Directorului izbucneşte într-o dimineaţă când
deschide uşa clasei odată cu elevii şi găseşte pe masa din
faţa clasei firimituri de pâine. Elevii se uită la el
ștrengărește, unii pufnind în râs pe ascuns, fiindcă, ce
altceva să creadă dânșii decât că Directorul, cine altul? a
chefuit aseară după lecţii şi a uitat să strângă masa.
124