Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

– Îi era sete omului.
– Cum să nu?! Însetase, încornoratul! zice ea
smuncind lanţugul şi lăsând valul să se desvârtească, cât să
poată arunca apa din căldare. Din smucitură, valul căpătă
nişte turaţii ce fac să se cutremure colacul fântânii cu toate
pietrele până-n adânc.
– Mai încet, femeie dragă! Era cât pe ce să-mi crapi
capul cu cicâricul.
– Zău? Şi bine-ţi făceam! Nu sufăr să mi se spună
„femeie dragă”. Când îmi zice cineva „femeie dragă”, simt că
nu i-s dragă deloc.
– Bine, fa, n-am să-ţi mai zic „dragă”!
– Mânţămăsc, măi!
– Ce-a fost cu moşneagul? O glumă?
– Moşneagul nu-i curat la ale lui! Cine bea apă din
căldarea sau din cana din care a băut el, i se arată câte şi
mai câte.
– Eu nu cred.
– Nu crezi! De-atâta ţi s-au dus ochii în fundul capului
şi te-ai înălbit la faţă!
– Asta-i după beţia de-aseară.
– După beţie ochii ţi se bulbucă, da’ ai tăi arată de
parcă l-ai văzut pe tată-tău în spânzurătoare. Hai, scoate
altă apă!
După ce Aurel intră în ogradă şi duce căldările cu apă
în cerdac, ea rămâne în drum aşteptându-l să o ajute să
bage înapoi în ogradă purcelul şi cocoşul. Şi-i destul de
simplu cu „buliharea”, care zboară înapoi în ogradă peste
gard, însă porcul habar n-are cum e să zbori peste garduri,
ştiind doar să râme şi să se strecoare, poate, pe dedesubt.
Apare şi un vecin să-i ajute, ţopăind cu o ghioagă în mână.
Huideo, băligosule! He-ti, nu vezi poarta? Apare şi băiatul
cel subţirel de-aseară, numai gâtiţă şi ochi insuportabil de
albaştri, cu fulgerături pe obraji, care, iată-l, are o fugă a
160