Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

l-au observat.
Vântul fugăreşte pe podiş o tufă uscată de Laba-
Dracului, ducând-o rostogol peste orizont. Orest tace, iar
tăcerea lui e şi mai sâcâitoare decât limbuţia. Să nu tacă,
Sava îl întreabă dacă pleacă de la Bahuseni de bună voie sau
de nevoie.
– Bună întrebare. Să fie clar: mă lepăd de voi! Eu de
voi, nu voi de mine. M-am învârtit în câteva rânduri pe aici,
pe la stână şi prin sat, ba chiar am hrănit o săptămână şi
porcii la fermă, şi-am înţeles tot ce era de înţeles: zgârciţi,
proşti şi fuduli!
– Ei, chiar aşa? Şi zgârciţi, şi proşti, şi fuduli! Totul la
un loc?
– Anume! Ca să nu mai vorbim de cât de hapsâni
sunteţi la furat. Vouă nici nu vă ticneşte să mâncaţi un măr,
un strugure sau o prună, dacă mărul, dacă strugurele sau
pruna nu sunt furate. Ţi-o spun eu, care pe lângă văz şi auz
mai am şi idei.
– Mă rog, într-o măsură oarecare s-ar putea să ai
dreptate.
– Într-o măsură oarecare! Eu am dreptate sută la sută!
Iar fata aceea găsită în ştreang şi care-mi pare că-i soră-ta,
plus cei peste optzeci de porci vânduţi la Pârliţi, da, da,
peste optzeci! şi nu te uita aşa la mine când îţi spun purul
adevăr! vânduţi chiar de tatăl fetei, adică de tat-tu, care a
vrut să tragă foloase din faptul că fiică-sa, soră-ta adică, se
încurcase cu ditamai specialistul de la fermă; ei bine fata
aceea, soră-ta, a fost o sfântă pe lângă ce am văzut eu că
mişună în jurul ei. La drept vorbind, cazul acestei fete e
doar unul ieşit la vedere, dar sânt atâtea altele şi mai
strigătoare la cer, pe care nici un ştreang nu le-ar putea
ridica în văzul tuturor ca să înţelegeţi că, uite, fudulule! uite
şi tu, prostule! şi tu, zgârcitule! uitaţi-vă ce se întâmplă cu
voi şi cu sufletele voastre! Deschideţi ochii şi uitaţi-vă bine
261