Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

Această întâlnire fusese complet deosebită de intimitatea relaţiilor epistolare. Se
plimbaseră până şi prin Central Park, prin întunericul cel mai absolut, Maharet
explicându-i lui Jesse că nu aveau nici cel mai mic motiv să se teamă de ceva. Şi, întradevăr,
totul i se păruse foarte normal lui Jesse. Plimbarea fusese minunată, de parcă
umblau amândouă pe potecile din pădurea fermecată, fără teamă de nimic,
continuându-şi cu voce scăzută conversaţia animată. Ce impresie divină de siguranţă!
Spre zorii zilei, Maharet o condusese înapoi acasă, promiţându-i că o va invita în
California foarte curând. Avea o casă acolo, în munţii Sonoma.
Trecuseră doi ani până la sosirea invitaţiei. Jesse tocmai îşi obţinuse diploma.
Urma să plece în Liban, în iulie, pentru a lucra pe un şantier de săpături arheologice.
"Trebuie să vii pentru două săptămâni", îi scrisese Maharet.
Scrisoarea conţinea şi biletul de avion. La aeroport urma să o aştepte Mael, "un
foarte bun prieten".
DEŞI la vremea aceea nu recunoscuse asta, se-ntâmpla-seră lucruri ciudate încă
de la începutul vacanţei.
Mael, de pildă, ce personaj! Era un bărbat foarte înalt, cu părul lung şi blond
căzându-i în bucle, cu ochi albaştri, adânciţi. Era ceva aproape tulburător în felul în
care se mişca, în felul în care vorbea, în extrema precizie cu care conducea maşina
spre nord, spre ţinutul Sonoma. Ai fi zis că poartă costumul obişnuit al tuturor
crescătorilor de vite de pe-acolo, din piele întoarsă, cu cizmele de aligator tipice, doar
că pe mâini avea mănuşi fine de piele neagră, iar la ochi ochelari cu ramă de aur şi
lentile albastre.
Totuşi, fusese bucuros să o cunoască, iar ea îl plăcuse pe loc. Îi spusese toată
povestea vieţii ei încă dinainte de a fi ajuns la Santa Roşa. Avea un râs minunat. De
vreo două ori pe Jesse o apucase, pur şi simplu, ameţeala privindu-l. De ce oare?
Vila în sine era ceva de neimaginat. Cine construise oare aşa ceva? Mai întâi, se
găsea la capătul unui drum nepavat, foarte greu de parcurs; apoi, camerele din spate
fuseseră construite săpând în munte, parcă se lucrase cu nişte excavatoare gigantice.
Urma acoperişul. Fusese oare făcut din cherestea tăiată din trunchiuri de sequoia de
vârstă matusalemică? Bârnele de susţinere păreau să aibă circumferinţa de câte trei
metri şi jumătate. Pereţii din lut nevăruit dădeau impresia că ar fi milenari. Trecuseră
oare prin California nişte europeni atât de demult, încât să... dar ce conta, la urma
urmelor? Casa era magnifică, sub toate aspectele. Adora şemineurile enorme de metal,
covoarele din piei de animale, imensa bibliotecă şi observatorul primitiv, cu un
telescop antic, din alamă.
Îi plăcuseră şi servitorii veseli care soseau în fiecare dimineaţă de la Santa Rosa
să facă curat, să spele rufele, să gătească feluri de mâncare somptuoase. Nu-i păsa că
era lăsată atât de mult singură. Adora plimbările prin pădure. Se ducea la Santa Rosa
după ziare şi romane. Studia tapiseriile din petice. Prin casă erau tot felul de obiecte
vechi, neclasificabile, pe care le studia cu enormă plăcere.
Vila avea tot confortul. Antenele enorme montate pe munte aduceau televiziunea
în casă, emisiuni din lumea întreagă. La subsol se găsea un adevărat cinematograf, cu
proiector, ecran şi o colecţie impresionantă de filme. În după-amiezile călduroase
putea să înoate în piscina amenajată pe partea sudică a vilei. Pe la asfinţit, când cădea
brusc răcoarea californiană, în toate şemineurile ardeau focuri gigantice.
Fireşte, lucrul cel mai important pentru ea fusese să descopere istoria familiei ei,
pe care o cuprindeau nenumăratele volume îmbrăcate în piele, care trasau originile
tuturor ramurilor Marii Familii cu secole în urmă. Fusese emoţionată să descopere