Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

plăcea să-ţi însuşeşti viaţa lor de sceleraţi. Unde ţi-e acum curajul? Impulsivitatea?
Gustul riscului?
― Sunt oameni răi cei trei pe care mi i-ai rezervat? am întrebat-o.
O clipă a strâns din ochi.
― Deci e vorba de laşitate? Te înspăimântă grandoarea planului meu? Căci sunt
sigură că nu de un omor în plus sau în minus e vorba.
― A, nu! Te-nşeli, am replicat. Orice omor contează pentru mine. Dar da,
grandoarea planurilor tale mă înspăimântă. Acest haos, această violare a principiilor
morale contează enorm pentru mine. Şi asta nu se cheamă laşitate, după câte ştiu eu.
Ce voce calmă aveam! Ce sigur păream de mine! Nu corespundeau deloc
realităţii aceste aparenţe, şi ea ştia asta.
― Dă-mi voie să te eliberez de obligaţia de a mi te opune, a spus atunci ea, căci
n-ai cum să mă opreşti. Îmi place să te am lângă mine. Asta mă face fericită. Doar că
nu mă poţi influenţa. O astfel de idee e de-a dreptul absurdă.
Ne-am privit în tăcere. Eu îmi căutam cuvintele ca să-i spun cât de încântătoare
mi se părea, la fel ca prinţesele cu nume de mult uitate, din vechile picturi egiptene.
Încercam să înţeleg de ce simţeam o astfel de durere în inimă doar privind-o. Şi totuşi,
nu mă preocupa frumuseţea ei, ci numai conversaţia pe care o purtam.
― De ce ai ales calea asta? am mai întrebat-o.
― Ştii foarte bine de ce, mi-a răspuns cu un zâmbet răbdător. E calea cea mai
bună. E singura cale; este o viziune clară care vine după secole întregi de căutare a
unei soluţii.
― Dar nu se poate să fie aşa, nu-mi vine să cred.
― Bineînţeles că se poate. Crezi că acţionez fără să mă gândesc? Eu nu-mi
hotărăsc acţiunile ca tine, scumpul meu prinţ. Exuberanţa ta tinerească e o trăsătură la
care ţin foarte mult, dar eu nu mai posed aşa ceva de foarte multă vreme. Tu gândeşti
în termenii unei vieţi de om; a micilor realizări şi a plăcerilor umane. Eu am avut
milenii la îndemână ca să mă tot gândesc ce planuri aş avea pentru lumea care acum
îmi aparţine. S-au acumulat mai mult decât suficiente probe care arată că trebuie să
procedez cum am făcut până acum. Nu pot transforma pământul într-o grădină, nu pot
aduce raiul imaginaţiei omeneşti pe pământ decât dacă extermin, aproape complet,
bărbaţii.
― Prin asta înţelegi uciderea a cel puţin patruzeci la sută din populaţia globului?
A nouăzeci la sută din bărbaţi?
― Vrei să negi că asta va pune capăt războaielor, violurilor şi violenţei?
― Dar nu asta e...
― Nu, nu, răspunde-mi întâi la întrebare. Negi că asta va pune capăt războaielor,
violurilor şi violenţei?
― Doar dacă ucizi întreaga omenire le pui capăt!
― Nu te juca cu cuvintele. Mai bine răspunde.
― Planul tău nu e un joc? Preţul este inacceptabil. E nebunie curată. E vorba de
genocid. E o aberaţie a naturii.
― Calmează-te. Nimic din tot ce spui nu-i aşa. Natural înseamnă ceea ce s-a mai
făcut. Uiţi că au fost popoare pe pământ care au impus limitarea numărului de copii de
sex feminin? Nu crezi că fetele au fost ucise cu milioanele, căci numai băieţii erau
doriţi, pentru a deveni soldaţi? Ah, tu nici nu-ţi imaginezi ce răspândit a fost acest
obicei.
Acum, alegând predominanţa sexului feminin, nu vor mai fi războaie. Dar în
privinţa celorlalte crime făcute de bărbaţi contra femeilor? Dacă un popor s-ar fi făcut
vinovat de asemenea crime contra unui alt popor, n-ar fi fost condamnat la